Evenimentele sunt inspirat grupate împreună sub titlul lansării "Piața Universității 1990 pe urmele Părintelui Justin" pentru că marele duhovnic de la Petru Vodă vorbește în carte și de idealurile tinerilor anticomuniști din 1989 -1990, mulți din Liga Studenților, dintre care nu puțini încearcă să-i meargă pe urme. Unul dintre aceștia, monahul Filotheu Bălan, fost membru al Ligii Studenților din București ulterior secretar personal al Părintelui Justin, va fi prezent la lansare, alături de reprezentantul noii generații, de la Liga Studenților din Iași, Silvian Emanuel Man și de istoricul Corneliu Ciucanu, la rândul său fost membru al Ligii Studenților. Despre moștenirea Părintelui Justin, la 7 ani de la plecarea sa la Ceruri, ne vor vorbi Maica Justina Bujor și Arhimandritul Hariton Negrea, stareții celor două mănăstiri ctitorite de Părintele Justin la Petru Vodă și Părintele Cezar Țăbârnă, Redactor Șef al Editurii Doxologia a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

Expoziția de fotografie documentară Piața Universității 1990, pe care o va prezenta unul dintre autori, Victor Roncea, participant la evenimentele din 1989 - 1990, s-a derulat mai întâi la Muzeul Municipiului București - Palatul Suțu și apoi la Festivalul de Film și Istorii de la Râșnov. Organizatori sunt Complexul Muzeal Național Moldova Iași, Muzeul Unirii, Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, Asociația Artiștilor Fotografi din România și Seniorii Ligii Studenților împreună cu Liga Studenților din Iași.

Expoziția de fotografie și lansarea de carte se doresc a fi și un omagiu adus Sfintei Parascheva a României.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet