„Am discutat cu factorii de decizie de la Prefectură, dar și cu cei ai firmei care se ocupă de drumul Baia Mare – Sighetu Marmației. Am discutat despre finalizarea proiectului pe acest drum anul viitor. I-am asigurat pe cei care se ocupă de acest drum că este asigurată finanțarea, deci ei nu trebuie să facă altceva decât să își facă treaba. Nu au niciun fel de motiv să nu își respecte termenul contractual. Termen pe care și l-au asumat singuri.

Ei m-au asigurat că stadiul lucrărilor este undeva la 65%. A doua problemă discutată a fost aceea a reabilitării DN 18B Baia Mare – Târgu Lăpuș. Compania are un studiu realizat, astfel că la anul vom aloca și fondurile pentru a demara lucrările de modernizare. A altă problemă – drumul care face legătura județului Maramureș cu județul Sălaj, e vorba despre DJ 109F pe care autoritățile maramureșene ar vrea să îl transfere la CNADR. Vom analiza punctual această problemă, dar am spus că trebuie transferat sectorul de drum nu numai din Maramureș, ci și cel din Sălaj”, a explicat Matache.

Discuțiile avute cu cei de la Prefectura Maramureș cu șeful de la Transporturi au vizat și noul pod peste Tisa de la Sighetu Marmației. Ministrul Iulian Matache a declarat cu această ocazie: „A început a se da avizele. Acolo am înțeles că mai trebuie făcute și ceva exproprieri private. Asta înseamnă că vom avea și acolo ceva termene pentru realizarea acestora. Pentru anul viitor, sperăm că lucrările vor demara”.

Citește și