Consiliul de Securitate al ONU se va reuni de urgență, miercuri, în urma escaladării violențelor între israelieni și palestinieni, iar coordonatorul special al Națiunilor Unite pentru procesul de pace din Orientul Mijlociu, Tor Wennesland, a cerut încetarea imediată a ostilităților, avertizând că așa cum arată lucrurile, „ne îndreptăm către un război în toată regula”. Liderii de ambele părți au responsabilitatea de calma situația, spune diplomatul. „Prețul războiului din Gaza este devastator și este plătit de oamenii obișnuiți”, subliniază Tor Wennesland.

Clădirea Hanadi din Fâșia Gaza, unde aveau sediul șefii politici ai Hamas, a fost făcută una cu pământul de armata israeliană. Începând de luni seara, aceasta a efectuat aproximativ 150 de raiduri, soldate cu cel puțin 30 de morți în rândul palestinienilor, ca răspuns la cele peste 500 de rachete lansate de militanții palestineni către orașele israeliene.

Spirala violențelor nu s-a oprit aici, însă. Militanții palestinienii au ripostat marți seara cu 130 de rachete trase asupra Tel Avivului, după ce turnul Hanadi din Fâșia Gaza a fost lovit în atacul israelian.

Trei morți și zeci de răniți în Israel
Majoritatea proiectilelor din Gaza au fost interceptate de sistemul israelian antirachetă Iron Dome, însă o femeie a fost ucisă marţi seară lângă Tel Aviv în cursul atacurilor. Decesul ei ridică la trei numărul persoanelor care și-a pierdut viața, marţi, în Israel, în atacurile cu rachete din Fâşia Gaza. Una din rachetele trase de militanții palestinieni au lovit un autobuz civil la Holon. 18 persoane au fost rănite, iar șoferul este în stare gravă, potrivit The Jerusalem Post.

De asemenea, un rezervor de combustibil a fost lovit de rachete între orașele Eilat și Ashkelon și încă ardea, marți seara.

Citește și

Comentarii