Polițiștii rutieri au organizat şi executat 2.187 de acţiuni pe linie de combatere a cauzelor generatoare de evenimente rutiere, în contextul cărora au fost ridicate 4.789 permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice şi au fost efectuate 27.019 de testări cu etilotestele disponibile (26.786 conducători auto, 110 biciclişti/mopedişti, 22 de căruţaşi şi 101pietoni).

Având ca prioritate efectuarea activităţilor de transport rutier şi a altor operaţiuni conexe în condiţii de siguranţă şi calitate, cu respectarea principiilor liberei concurenţe, garantarea accesului liber şi nediscriminatoriu la piaţa transportului rutier, o atenţie sporită s-a acordat respectării legalităţii transporturilor rutiere publice de persoane şi mărfuri, taximetriei şi stării tehnice a autovehiculelor, fiind organizate 163 acţiuni (31 pe linie de transport rutier public de persoane, 91 pe transport rutier public de marfă iar 33 au vizat transportul în regim de taxi).

În cadrul acestor acţiuni s-a colaborat cu inspectorii I.S.C.T.R.- Inspectoratul Teritorial Cluj, reprezentanţii Registrului Auto Român, comisarii Gărzii Financiare Maramureş, inspectori din cadrul Inspectoratului Teritorial Maramureş, cu reprezentanţii Secţiei de Drumuri Naţionale Baia Mare şi ai Primăriei Municipiului Baia Mare.

Pe linia verificării stării tehnice a vehiculelor, lucrătorii de poliție rutieră au fost angrenaţi în 202 acţiuni în cadrul cărora au aplicat 2.728 sancţiuni, au reținut 38 permise de conducere și au retras 2.158 certificate de înmatriculare pentru defecţiuni tehnice (cu 790 mai multe decât în 2013). De asemenea, au fost aplicate 372 de sancţiuni pentru lipsa rovinietei, (cu 134 mai multe decât în 2013).

Potrivit Planului de operațiuni al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (TISPOL), în perioada 10 – 16 februarie 2014 s-a desfășurat o acţiune, care a vizat conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de persoane cu capacitatea de transport mai mare de 8+1 locuri, fiind aplicate 83 de sancţiuni contravenţionale. De asemenea, în perioada 21 – 27 iulie 2014, au fost dispuse de către Organizația Polițiilor Rutiere din Europa (TISPOL) acțiuni pentru verificarea legalității transporturilor rutiere publice de mărfuri și persoane, fiind aplicate 117 sancțiuni contravenționale.

Citește și

loading...