La data de 20 ianuarie a.c., în contextul activităţilor de documentare, investigare şi cercetare efectuate de poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Maramureş - Biroul de Combatere a Contrabandei, într-un dosar penal înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare, s-a reuşit prinderea în flagrant a unui bărbat în timp ce încărca într-un autoturism, dintr-un depozit clandestin, 1000 pachete cu ţigări de contrabandă. Depozitul era amenajat într-un garaj situat pe raza municipiului Baia Mare.

Poliţiştii au percheziţionat autoturismul şi garajul şi au găsit şi ridicat în vederea confiscării peste 14 000 pachete cu ţigări netimbrate în România, în valoare de aproximativ 155 000 de lei, precum şi aproximativ 24 000 de lei, în numerar, proveniţi din comiterea infracţiunii de contrabandă.

Bărbatul prins în flagrant a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore iar azi va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare cu propunere de arestare preventivă.
Poliţiştii continuă cercetările, sub supravegherea procurorului de caz, în vederea identificării tuturor persoanelor implicate în comiterea infracţiunii şi stabilirii întregii activităţi infracţionale a acestora.

Citește și