Un băimărean, în vârstă de 50 de ani, a fost depistat în jurul orei 07.00, în timp ce conducea pe D.J. 182B, între Satu Nou de Jos şi Baia Mare. Poliţiştii din Seini au depistat aseară, după ora 23.00, pe strada Horea din oraş, un bărbat de 44 de ani care conducea un autoturism fără a avea acest drept.

Un tânăr de 24 de ani, domiciliat în comuna Mireşu Mare, care a condus un autoturism dinspre Satulung spre Şomcuta Mare, fără a deţine permis de conducere, a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus regulamentar. În urma impactului ambele vehicule au fost proiectate în şanţul de pe partea dreaptă. Din fericire nicio persoană nu a fost rănită.

În toate cazurile au fost întocmite dosare penale şi se continuă cercetările, urmând ca la finalizarea lor să fie propuse măsuri legale.

Poliţiştii maramureşeni vor organiza şi în acest week-end acţiuni pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane care pun în pericol siguranţa participanţilor la traficul rutier.