Participanții la manifestația din Paris au declarat că se simt insultați de criticile aduse de cetățeni, scrie BBC. Protestele au avut loc în mai multe orașe, printre care Paris, Lille, Rennes, Bordeaux și Toulouse.

La începutul lunii iunie protestatarii francezi, inspirați de demonstrațiile anti-rasism din SUA, l-au comemorat pe Adama Traoré, un francez în vârstă de 24 de ani, care a murit în urma unei operațiuni a poliției, în 2016. Un alt episod care a stârnit un val de critici la adresa oamenilor legii l-a reprezentat cazul lui Gabriel, un adolescent rrom bătut cu brutalitate pentru că ar fi încercat să fure un scuter în Bondy, lângă Paris, la sfârșitul lunii trecute.

În urma acestor manifestații, ministrul francez de Interne, Christophe Castaner, a promis luni „toleranţă zero” faţă de rasismul din cadrul poliţiei, anunțând și noi reforme, una dintre ele fiind renunțarea la o metodă controversată de arestare, fapt ce i-a înfuriat pe oamenii legii.

“Imobilizarea capului în timpul unei arestări este o metodă foarte importantă. Nu are nicio legătură cu modul în care a murit George Floyd”, a declarat membrul unui sindicat al poliției franceze.

„Nu vom imobiliza suspecții la sol timp de 8 minute, ci atât cât este nevoie pentru a le pune cătușele. Nu mai există nicio altă metodă care să ne permită să facem asta. Suntem furioși. Oamenii cred că polițiștii sunt rasiști, dar în țara noastră, în cadrul forțelor de ordine lucrează oameni din diferite grupuri etnice și toți ne înțelegem foarte bine”, a declarat Xavier Leveau.

Un ofițer de poliție din Paris a declarat că „acest guvern nu are coloană vertebrală - nu a fost nevoie decât de 20.000 de oameni care să iasă în stradă, iar guvernul a abandonat poliția”.

Moartea lui George Floyd, pe data de 25 mai, a declanşat manifestaţii în întreaga lume împotriva rasismului şi în special pentru o mai bună supravegherea a acţiunilor poliţiei.

Citește și

loading...