Căutând motivele declanșării primei explozii, polițiștii au trecut prin momente greu de descris. O a doua deflagrație avea să le marcheze tuturor viața. Toți au fost răniți, toți au fost traumatizați, însă cel mai afectat a fost tânărul judiciarist, Darius PERHAIȚĂ.

A fost aruncat de suflul exploziei în afara clădirii, hainele cuprinse de flăcări transformându-l într-o torță vie, iar corpul lui a suferit arsuri grave pe 85% din suprafață.

O adevărată tragedie, un destin frânt. La cei 34 ani a rămas infirm, vederea lui s-a opacizat, iar cei doi copii, de 4 ani și 1 an, au fost vitregiți de a se mai bucura de tot ceea ce un părinte apt fizic ar fi putut să le ofere.
Ani întregi de spitalizări și recuperări, ajutor de toate felurile primit de la colegi, doctori care i-au oferit tot ce-au avut mai bun, dar și o dorință de supraviețuire nemaiîntâlnită, au făcut ca Darius să contrazică tratatele de medicină și să fie astăzi printre noi.

Citește mai mult pe eMaramures.ro

Credit foto: eMaramures.ro, axanews.ro

Citește și

loading...