Conducerea CNMPN REMIN SA a comunicat că s-a produs o avarie la sonda inversă, iar de pe iaz au fost evacuate ape provenite din precipitații. Deversarea apei a crescut progresiv, iar ulterior a fost evacuată, în mod necontrolat, în amestec cu apă, o masă de steril.

La fața locului au ajuns, fiind înștiințați de conducerea companiei, specialiști de la Comisariatul Județean al Gărzii Naționale de Mediu și de la Sistemul de Gospodărire a Apelor Maramureș.

Aceștia au constatat formarea unui con de evacuare pe iaz, respectiv faptul că sistemul de control al evacuărilor prin sonda inversa este defect.
Pe toată durata zilei de 17 octombrie, angajații SGA Maramureș au prelevat probe de apă din evacuarea directă și din aval, dar și din cursurile de apă receptoare: râul Lăpuș și râul Someș.

Nu a fost semnalată sau înregistrată mortalitate piscicolă. Evacuarea de apă și steril a fost oprită în cursul nopții de 17 octombrie, se arată în comunicatul transmis de Prefectura Maramureş.

Conform datelor primite de la laboratorul SGA Maramureș, analiza probelor de apă a relevat prezența de metale și suspensii în râul Lăpuș. După anunțarea autorităților județene, la fața locului s-a deplasat o comisie alcătuită din reprezentanți ai Comisariatului Județean al Gărzii Naționale de Mediu, Sistemului de Gospodărire a Apelor Maramureș, CNMPN REMIN SA Baia Mare, Conversmin SA, Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență, Instituției Prefectului, Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș.
De asemenea, și în cursul zilei de 18 octombrie au fost prelevate probe de apă de către angajații SGA Maramureș, care sunt în analiză la laboratorul de specialitate din cadrul instituției.

Despre producerea poluării accidentale la iazul Bozânta au fost anunțate instituțiile abilitate de la nivel central, inclusiv Ministerul Economiei.
Specialiști din cadrul Comisariatului Județean al Gărzii Naționale de Mediu și Sistemului de Gospodărire a Apelor Maramureș au dispus, după încetarea fenomenului de evacuare din iaz, măsuri de remediere imediată a defecțiunilor de la sonda inversă și vana de evacuare, respectiv monitorizarea permanentă a râurilor Lăpuș și Someș.

O altă măsură a vizat comunicarea în scris de CNMPN REMIN SA Baia Mare la CJSU Maramureș, Comisariatul Județean al Gărzii Naționale de Mediu și Sistemul de Gospodărire a Apelor Maramureș dacă au avut loc inspecții de specialitatea și s-au stabilit măsuri cu privire la menținerea în funcționare, în siguranță a iazului și a sistemelor de evacuare a apelor de pe iaz.

Conducerea CNMPN REMIN SA a precizat că activitatea de producție a companiei a fost sistată din luna decembrie a anului 2006. Apele acumulate în iazul de decantare provin doar din ape meteorice (precipitații sub formă de ploaie).
Pentru iazul Bozânta, compania a obținut acte de reglementare la încetarea activității, respectiv au fost revizuite Acordul de Mediu și Avizul de Gospodărire a Apelor pentru Proiectul Tehnic de Inchidere și Ecologizare a Minei Herja – Iaz Bozânta, se mai menţionează în comunicat.

ACTUALIZARE

Incident la iazul Bozânta - Precizări ale SGA Maramureş

Ca urmare a incidentului din data de 17.10.2017 când au fost constatate debite ridicate pe una din sondele inverse ale sistemului de evacuare a apelor limpezite cantonate pe suprafaţa Iazului Bozânta deţinut de CNMPN Remin Baia Mare şi formarea unui con de surpare în proximitatea acesteia, având ca efect descărcarea în emisar, râul Lăpuş, a unor volume de apă în amestec cu steril de flotaţie, regimul de monitoring impus de ABA Someş Tisa pentru astfel de situaţii, a constat în:

- stabilirea unor secţiuni relevante de monitorizare suplimentare faţă de cele existente prin Sistemul Integrat de Monitoring şi anume 2 pe râul Lăpuş şi 5 pe râul Someş, instituite de la debutul incidentului şi menţinute pe întreg parcursul acestuia şi a unui program de prelevări a probelor de apă pentru stabilirea mărimii impactului, precum şi a dispersiei poluanţilor;

- monitorizarea calitativă a apelor evacuate de pe iazul Bozânta pentru parametrii specifici, cu o frecvenţă mărită în corelare cu evoluţia incidentului;

- verificări în teren, prin reprezentanţi ai Sistemului de Gospodărire a Apelor Maramureş, pentru evaluarea situaţiei şi stabilirea unor măsuri imediate de intervenţie pentru limitarea efectelor incidentului;

De la începerea evacuării în data de 17.10.2017 până în jurul orei 16.00 s-a evacuat doar apă decantată (limpezită) de pe iaz, fără aport de steril apoi prin apariţia conului de surpare s-a realizat şi antrenarea sterilului până în jurul orei 23.00.

Au fost realizate măsurile imediate de repunere în funcţiune a vanei de pe evacuarea sondei inverse cu rol de control asupra evacuării de către REMIN Baia Mare, constând în principal din următoarele faze de lucru: demontare vană ( Dn=800 mm), repararea acesteia, remontare şi efectuare probe funcţionalitate (închideri/deschideri) iar la momentul actual acţiunile sunt finalizate, vana fiind în stare de funcţionare.

Conform datelor rezultate din determinările efectuate pe probele de apă prelevate în cadrul monitoringul suplimentar instituit, incidentul a avut un impact local şi momentan pe râul Lăpuş, parametrii calitativi pentru care s-au înregistrat valori ce exced valorile uzuale clasei poluanţilor specifici, a căror concentraţii s-au diminuat pe măsura descreşterii în intensitate a incidentului.

Pentru râul Someş starea de calitate a acestuia nu a suferit modificări în nici una dintre secţiunile de monitoring şi în niciuna dintre campaniile de prelevări.

Incidentul nu a provocat mortalitate piscicolă în condiţiile în care inventarierile piscicole din ultimii ani (2014-2017), efectuate în secţiunile de monitorizare a calităţi din zona proximă de impact, atît pe râul Lăpuş (Buşag) cât şi pe râul Someş (Cicârlău), au indicat prezenţa unei populaţii diverse, specifică zonei ciprinicole în ambele cursuri de apă.
Programul de monitoring a inclus şi analize efectuate parametrului “cianuri totale” pentru care determinările nu au pus în evidenţă cantităţi relevante, justificat de faptul că procesul de extracţie şi prelucrare a metalelor neferoaselor desfăşurat anterior, ce a generat sterilul de flotaţie depozitat pe iazul Bozânta, s-a desfăşurat pe baza flotaţiei selective (separare) în cadrul acestuia, cianura de sodium fiind utilizată ca depresant (reglare pH) şi nu ca element de bază în extracţie.

Pa râul Lăpuş, aval de zona de impact a incidentului precum şi pe râul Someş, nu există surse de alimentare cu apă în scop potabil, conform evidenţelor Sistemului Integrat de Monitoring al Administraţiei Bazinale de Apa Someş Tisa.

Este în curs de evaluare situaţia generată de incident şi evoluţia acesteia.