Urmare a incendiului care s-a manifestat foarte violent și a fost amplificat de vântul care sufla cu putere și care își schimba frecvent direcția, au ars peste 2.000 mp din acoperișul halei și s-au deteriorat: instalația electrică, 50% din linia de zincare a materialelor și aparatura de fabricare a șuruburilor. Norocul face că în urma incendiului nu au rezultat victime.

Primii sosiți la fața locului au fost pompierii sigheteni, aceștia fiind adevărații eroi ai municipiului. Aceștia au luptat ore în șir cu flăcările de unii singuri și cu tehnica învechită avută în dotare. Principalul lor obiectiv a fost să nu lase flăcările să ajungă la tancurile cu substanțe chimice periculoase, folosite în procesul de zincare și tratare a șuruburilor. Unii dintre ei au luptat cu flăcările de pe acoperișul în flăcări al halelor. La un moment dat, o parte din acoperișul vechi și din plăci de internit a cedat, doi pompieri sigheteni căzând în gol câțiva metri. Doar o minune a făcut ca aceștia să sufere doar răni foarte minore, așa că aceștia au continuat lupta cu flăcările. Cu toate acestea, acțiunea eroică a pompierilor sigheteni a făcut astfel încât flăcările să nu ajungă la tancurile cu substanțe periculoase. În cazul în care acestea erau cuprinse de flăcări, incendiul nu ar fi putut fi stins decât după câte zile, potrivit unor experți, iar o zonă extinsă din oraș trebuia evacuată din cauza fumurilor toxice ce ar fi fost eliberate în atmosferă.

Au existat momente când câțiva pompieri sigheteni au fost înconjurați de flăcări și doar acțiunile colegilor acestora au reușit să îi scape cu viață din mijlocul infernului. Un suport important a venit și din partea fabricii Plimob, care a trimis propriile sale autospeciale de pompieri (de la Sighet și de la Cîmpulung la Tisa). Acestea au fost foarte utile în a asigura fluxul continuu de apă, necesară în lupta cu focul.

O problemă gravă a fost că hidranții din interiorul fabricii de șuruburi erau mai mult nefuncționali, pompierii cuplându-se la hidranții aflați în zona pieței industriale (Piața „Rușilor”). Și în aceștia presiunea apei a fost foarte scăzută. Doar după intervenții telefonice la operatorul de apă-canal din Sighet, Vital S.A., presiunea în hidranții respectivi a crescut.

Ulterior au ajuns echipaje și autospeciale de pompieri de la Vișeu de Sus și de la Baia Mare. Lupta cu focul a încetat abia pe la ora 3:30 dimineața.

Fabrica de șuruburi a fost parțial modernizată cu fonduri europene, însă există în continuare numeroase deficiențe privind securitatea la incendiu: lipsa echipajelor și a mașinilor proprii de pompieri, lipsa de instalații de detecție a incendiului (fumului), lipsa de sprinklere (instalație automată de stingere a incendiilor) etc. Aceste deficiențe trebuie urgent remediate, având în vedere că fabrica se află în plină zonă locuită a municipiului.

Nu putem decât să îi felicităm sincer pe pompierii sigheteni pentru eroismul de care au dat dovadă și totodată să sperăm că aceștia vor fi cei care vor beneficia de eventualele premii și avansară înainte de termen, nu ceva șefi de pe la Baia Mare sau București.

Cetățenii orașului vă mulțumesc pentru eroismul de care ați dat dovadă, dragi pompieri sigheteni!

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și