Grupul de Comunicare Strategică a oferit un răspuns clar la ambele întrebări.

Pot să mă duc cu mașina la service-ul auto?

„Activitatea service-urilor auto, a magazinelor de piese și a reprezentanțelor auto sau a altor instituții de profil nu este interzisă prin nicio Ordonanță Militară, excepție făcând cele care își desfășoară activitatea în marile centre comerciale”, conform GCS.

Dacă „autoturismul prezintă o defecțiune care nu permite folosirea lui în condiții de siguranță”, persoana care se deplasează la unitățile de profil (service, magazin de piese auto, reprezentanță etc.) „poate face acest lucru completând declarația pe propria răspundere, punctul privind acoperirea necesităților persoanei/ motiv justificat”.

„În cazul achiziționării unei piese sau a unui automobil, persoana trebuie să aibă și un document doveditor al tranzacției (factură, procură, contract etc.)”, menționează GCS.

Pot merge la spălătoria auto să îmi spăl mașina?

„Da, sunt permise deplasările la spălătoriile auto pentru curățarea mașinilor, atunci când acest lucru este necesar, dar cu respectarea strictă a prevederilor ordonanțelor militare. Deplasarea se poate face completând declarația pe proprie răspundere la punctul privind acoperirea necesităților persoanei/ motiv justificat”, a anunțat GCS.

Grupul de Comunicare Strategică a răspuns la mai multe înrebări, atât generale cât și legate de sărbătorile pascale.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet