Claudiu Mitea este dovada că miracolele există. Asta a spus şi Smiley când a văzut cum poate dansa omul care a paralizat până la vârsta de 19 ani de patru ori.

"Timp de trei ani am paralizat de patru ori. Aveam un vis maret. Voiam sa fiu campion olimpic. De la 16 la 19 ani am avut 4 paralizii. Nimeni nu a crezut ca o sa ma pot intoarce pe picioarele mele. Am urmat un tratament cu intepaturi de albina", a povestit Claudiu.

Momentul lui Claudiu a fost aplaudat de public în picioare. Juriul a fost emoţionat de povestea lui Claudiu.

„Cum sa zici ca nu stii sa dansezi. Ceea ce ai facut tu a avut poveste. Toate suişurile şi coborâşurile tale. Mă bucur că de fiecare dată te-ai ridicat”, a spus Mihaela.

„Tu eşti un exemplu. Viaţa ta e mai importantă decât dansul tău”, a spus Florin Călinescu.

Vineri seara, Tatiana a reuşit sa uimeasca juratii prin mobilitatea ei, dar si prin pasiunea pe care o pune in ceea ce face.

"Acum mi-am dat seama ca în mine mai sunt vreo două chakre deschise", a spus Florin Călinescu.

"Mi-ai adus aminte de prima mea noapte cu Felix. Nu am înţeles nimic din ce mi s-a intamplat, dar aşa mi-a plăcut", a spus Mihaela Rădulescu.

„Mi-a adus aminte de prima noapte de dragoste a Mihaelei cu Felix. Am impresia ca te focusezi foarte mult pe spectacol. Spectacol a fost cu carul", a spus Andra.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet