La câteva zile de la pronunțarea instanței maramureșene, mai exact în data de 9 noiembrie, Donciu s-a adresat Curții de Apel Cluj, care i-a aprobat contestația împotriva încheierii penale pronunțată de judecătorul Tribunalului maramureș, care îi interzise să se întoarcă în Poliție. În urma contestației, Curtea a rejudecat cauza, interzicându-i băimăreanului să își exercite profesia de polițist DOAR în cadrul SPCRPCIV Maramureș și interzicându-i se întoarcă în scaunul de șef de serviciu.

În data de 13 decembrie, Tribunalul Maramureș declară că a constatat din oficiu că e nevoie să prelungească măsura controlului judiciar asupra lui Donciu pentru încă 60 de zile, acesta fiind și ultimul termen de judecată din acest an, care l-a vizat pe fostul șef de serviciu.

Surse ale ActualMM, implicate în dosar, ne-au delcarat că Andrei Donciu a fost angajat între timp la Prefectura Maramureș, la Fond Funciar.

Ce spun reprezentanții Prefecturii Maramureș

„Persoana pentru care s-au solicitat informații are conform prevederilor constituționale drept de muncă până la finalizarea procesului, respectiv sentinței instanței de judecată. Este angajatul Ministerului Afacerilor Interne și a fost pus la dispoziția Instituției Prefectului-Județul Maramureș”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Instituției Prefectului, Dan Bucă.

*În cazul în care vreuna dintre persoanele menționate în acest articol se simte lezată de informațiile publicate, așteptăm punctul de vedere al acesteia pe adresa de e-mail contact@actualmm.ro, scrie ActualMM.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet