Şeful Executivului de la Budapesta consideră că doar prin această măsură îşi poate apăra ţara de afluxul masiv de imigranţi, început încă de anul trecut. "Dacă trebuie, ne vom apăra pe toată lungimea graniţelor, de la Slovenia la Ucraina", a declarat Orban de la pupitrul Guvernului, relatează RomâniaTV.

În contextul crizei imigranţilor, Ungaria a ridicat anul trecut garduri la graniţele cu Serbia şi Croaţia. Discuţii despre ridicarea unui gard la graniţa cu România sunt de mai bine de jumătate de an. Oficialii de la Budapesta au spus până acum că vor ridica gardul doar dacă se va constata că imigranţii îşi schimbă ruta prin Balcani şi intră în Ungaria prin România.

"Apărarea înghite mulţi bani. Până acum ne-a costat 85 miliarde de forinţi şi putem conta doar pe noi, doar pe portofelul nostru. Am trimis noi contingente militare la graniţe, am dispus starea de pregătire în judeţele Csongrad şi Bacs, am cerut ministrului Apărării şi ministrului de Interne să pregătească construcţia liniilor de apărare la graniţa româno-ungară", a punctat Orban.

Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM) a anunţat că peste 100.000 de imigranţi şi refugiaţi au ajuns de la începutul anului în Grecia şi Italia. Din totalul de 104.832 de imigranţi şi refugiaţi, 97.325 au ajuns pe insulele greceşti (comparativ cu 3.952 în aceeaşi perioadă a anului trecut), iar 7.507 au ajuns în Italia (comparativ cu 7.882 pentru acelaşi interval din 2015).

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet