Însă, înainte de începerea şedinţei propriu-zise, consilierul Sorin Vlaşin (preşedinte PSD Sighet) şi-a anunţat demisia, justificată de faptul că municipiul a primit finanţare pentru construirea unui campus şcolar, câştigătorul licitaţiei fiind societatea comercială administrată de către acesta. Pe surse, cel care-i va lua locul este notarul Gheorghe Sas.

Avocatul Ioan Sas a spus adio comisiei buget-finanţe

După anunţul consilierului Sorin Vlaşin, şedinţa şi-a urmat cursul, cu citirea proiectelor de hotărâri şi aprobarea lor aproape instantanee cu o singură excepţie, cea privind transmiterea unui imobil în folosinţă gratuită către Fundaţia şi Asociaţia Rotary Club unde nu s-au adunat cele 2/3 din voturile necesare.

În rest, toate bune şi frumoase până la punctul „Diverse” în care consilierul Ioan Sas şi-a anunţat demisia din comisia buget-finanţe, argumentând cu faptul că Serviciul Public de Gospodărire „Urbana” nu a răspuns solicitării din martie 2014 şi nu şi-a prezentat raportul de activitate. Prezent în sală, directorul SPG „Urbana”, Ioan Şuştic, a ţinut să explice că raportul a fost depus şi susţinut în comisia buiget-finanţe insă, consilierul Ioan Sas a rămas ferm pe poziţie şi şi-a menţinut demisia, anunţând şi o a doua nemulţumire legată de faptul că Centrul Cultural Sighet nu are un regulament de organizare şi funcţionare şi nu are stabilit un obiect de activitate.

Cum la acest punct nu a rpimit nici un răspuns şi nici alte demisii nu s-au înregistrat, şedina din 27 februarie a Consiliului Local Sighet a fost închisă.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și