A fost vorba despre o delegaţie de oameni de cultură şi administraţie din Ucraina, condusă de Nicolae Mesaroş, consilierul guvernatorului regiunii Ivano-Frankivsk pentru România.

Reprezentanţii Ucrainei au cerut colaborarea judeţului Maramureş în derularea câtorva proiecte culturale transfrontaliere, în special în domeniul muzicii şi al teatrului, dar şi în sfera religioasă. Delegaţia şi-a exprimat dorinţa de a vizita, împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Maramureş, Liceul „Taras Şevcenko” din Sighetu Marmaţiei.

„Nu ştim încă un program oficial al vizitei. Ştim că scopul principal al vizitei preşedintelui Ucrainei în România este cel legat de întâlnirea cu Klaus Iohannis. Noi am făcut către preşedinţie o solicitare ca subiectul referitor la noul pod peste Tisa şi cel referitor la cele două consulate să intre pe agenda discuţiilor dintre cei doi preşedinţi. Ce luăm în calcul este o posibilă vizită la liceul ucrainean din Sighet”, a spus prefectul Sebastian Lupuţ.

Trebuie amintit faptul că unul din cele mai importante proiecte care se derulează între România şi Ucraina este cel legat de construcţia noului pod peste Tisa, subiect care cel mai probabil va fi abordat la întâlnirea de vinerea viitoare.

Citește și

Comentarii