Sunt așteptate peste 100.000 de persoane zilnic iar cazările sunt insuficiente. Prețurile au explodat în zonă pentru perioada de desfășurare a festivalului Untold, astfel că pachetul la un hotel de cinci stele, pentru patru nopţi de cazare cu mic dejun, în perioada 4-8 august, a ajuns la 15.000 de lei ( 3000 de euro) în camera dublă standard şi 17.000 de lei în camera dublă premium (3.400 de euro).

Este însă cel mai nou hotel din Cluj, care are locația chiar în festival, relatează publicația Știri de Cluj.

Untold se desfășoară între 4 şi 7 august la Cluj-Napoca, pe stadionul Cluj Arena, şi va avea opt scene. Preţul unui bilet cu acces general pentru o zi porneşte de la 50 de euro, iar abonamentul pentru patru zile de festival ajunge la 159 de euro.

Untold, in top cinci cele mai apreciate festivaluri

Festivalul UNTOLD a fost inclus în top cinci cele mai mari festivaluri ale lumii, potrivit companiei de analiză Vibrate.

După doi ani de incertitudini, sezonul 2022 se anunță a fi unul extraordinar pentru industria de evenimente. Platforma de analiză Vibrate a publicat rezultatele raportului anual Post-Pandemic Festival Report 2022, o analiză detaliată în care au fost incluse date legate de cele mai mari festivaluri, cei mai ceruți artiști din lume, trend-urile din industria muzicală, dar și nivelul de încasări la nivel global.

La secțiunea Electronic Music Festival, acest gen de evenimente fiind și dominant la nivel global, festivalul UNTOLD a intrat în Top 5 cele mai mari festivaluri din lume, fiind într-o companie selectă alături de Tomorrowland (Belgia), Ultra Music Festival (Miami), Electric Daisy Carnival (Las Vegas) sau Lollapalooza (Brazilia).

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și