Cristian n-a avut nicio șansă să mai fie salvat după accidentul produs la intersecția bulevardelor Traian cu Republicii din Baia Mare. Șoferul dubiței circula cu viteză foarte parte prin oraș, peste 100 km/h, și a fost depistat pozitiv pentru cocaină la teste.

Tinerii se duceau să colinde. „Dupa cum poate multi dintre voi deja stiti, prietenul nostru si a multor dintre persoanele ce le am in lista de prieteni, Cristian Pasca, a decedat ieri in acel accident! Din pacate era doar in locul gresit la timpul nepotrivit!”, a scris o prietenă pe pagina de Facebook.

Prietenii lui Cristian strâng bani pentru înmormântare
Aceasta, alături de alți prieteni și cunoscuți ai lui Cristian, strânge bani pentru înmormântarea tânărului care este descris ca fiind stâlpul familiei sale.

„Pentru cei care ati fost prieteni cu dragul nostru Cristi... iar pentru cei care nu ați reușit să îl cunoașteți decât prin acest tragic accident, și nu ii cunoașteți situația de acasă... Cristi era stâlpul casei, era cel care susținea familia în toate modurile posibile, iar plecarea lui lasa în urma o durere imensa, de nedescris iar pe lângă toate acestea, lasa familia lui fără nici o susținere financiara, fără nici un sprijin”, a scris Ștefania pe Facebook.

Tânărul va fi înmormântat la cimitirul Tanatorio din Baia Mare, iar suma care trebuie plătită este de circa 12.500 lei.

„Împreună cu Alexandra organizam o strângere de fonduri. Orice ajutor este bine venit, orice suma, cât de mica, ajuta!”, au scris prietenii pe Facebook.

Citește și

Comentarii