Practic, vorbim despre prima aterizare a unei aeronave pe platforma amenajată în curtea Spitalului Orăşenesc Borşa, inaugurată la finalul săptămânii trecute. Elicopterul SMURD a fost adus de la Arad, el preluând micuţul şi transportându-l la Spitalul Judeţean Baia Mare.

"Este vorba despre un copil de numai cinci luni adus de urgenţă din Borşa cu probleme de respiraţie. El a ingerat un corp străin. Poate fi vorba despre mâncare, despre un nasture, despre un bob de mazăre. Încă nu ştim despre ce. Va fi supus unor investigaţii medicale, după care vom vedea dacă va rămâne în îngrijire în Baia Mare sau dacă va fi transportat în altă parte. El se află în îngrijirea medicilor de la Pediatrie", a declarat Vasile Pop, directorul medical al Spitalului Judeţean Baia Mare.

Potrivit unor surse medicale, se vorbeşte despre faptul că micuţul ar fi ingerat un fragment dintr-o pungă, însă informaţia nu a fost confirmată oficial.

Platforma de la Borşa a fost construită din fonduri alocate de Primăria şi Consiliul Local, ideea amenajării unui astfel de obiectiv aparţinându-i secretarului de stat Raed Arafat în urma vizitei organizate cu prilejul inaugurării UPU Baia Mare. Coincidenţa a făcut ca pilotul ce a condus aeronava salvatoare care l-a transportat pe micuţ de la Borşa la Baia Mare să fie unul din cei care „a testat terenul” în survolarea zonelor identificate pentru amenajarea de platforme de aterizare în Borşa, Sighetu Marmaţiei şi Fărcaşa.

Citește și

loading...