Potrivit prevederilor art.16 din Legea 544/2001, pentru asigurarea accesului mijloacelor de informare în masă la informațiile de interes public, autoritățile și instituțiile publice au obligația să desemneze un purtător de cuvânt.

Atribuțiile purtătorului de cuvânt sunt stabilite prin articolul 29 din Hotărârea Guvenului nr.123/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public. Acesta asigură furnizarea de informații cu privire la organizarea, funcționarea și acțiunile organizate de primărie reprezentanților mass-media, din oficiu și la solicitarea acestora, cu respectarea prevederilor Legii privind liberul acces la informațiile de interes public; organizează conferințe de presă periodice și de fiecare dată când este necesară transmiterea unor informații privind evenimentele majore organizate de primărie; monitorizează materialele privitoare la acțiunile primăriei apărute în presa locală, județeană și centrală, în vederea evaluării impactului acțiunilor primăriei asupra cetățenilor, cu luarea măsurilor care se impun în vederea ameliorării imaginii instituției; verifică sesizările apărute în presă, pregătește materiale de informare, statistici și alte comunicate despre activitatea primăriei, scrie Primăria Sighetu Marmației.

Citește și