Cherecheș vrea să aducă împreună municipiile Baia Mare, Satu Mare, Zalău, Carei și Sighetu Marmației pentru a facilita astfel absorbția fondurilor europene pe zona de infrastructură.

„Noi, municipiul Baia Mare, am inițiat o astfel de asociere care se va numi Transilvania de Nord, cu Baia Mare, Satu Mare, Zalău, Carei, Sighetu Marmației, Seini. Ideea pe care mergem este cea a infrastructurii, drumul rapid Baia Mare – Satu Mare, cu centura municipiului Baia Mare, drumul rapid Baia Mare – Zalău, care să se intersecteze în Autostrada Transilvania. Avem deschiderea spre Ucraina, cu un pod de mari dimensiuni. Aceste puncte strategice sunt prevăzute în Masterplanul pentru Transport”, a precizat Cătălin Cherecheş.

În noua alință primarul de Baia Mare vrea să aducă și Consiliile Județene pentru a facilita relația dintre unitățile aflate în subordinea administrațiilor județene.

„În România funcţionează foarte multe asociaţii intercomunitare pe apă, deşeuri etc dar ele sunt la nivelul judeţelor. Vrem să le transformăm la nivelul unor regiuni. Automat şi populaţia din Baia Mare merge la o fabrică din Satu Mare şi are nevoie de drum. Suntem punct nodal între România, Ungaria şi Ucraina. Şi cunoaşteţi interesul UE pentru Ucraina. Iar drumurile nu sunt dezvoltate la capacitatea dorită. Este foarte util să nu ne uităm doar în curtea noastră. Trebuie să vedem cum e în Nordul Transilvaniei, în Nordul Moldovei, în Dobrogea şi aşa mai departe astfel încât dezvoltarea economică să fie coerentă, încât să se dezvolte şi celelalte politici de educaţie, programe sociale etc”, a mai spus edilul băimărean.

Citește și