"Un domn s-a desprins din mulțime și a reproșat așa, la adresa României în general, o frustrare pe care a acumulat-o. A declarat că este un militar în rezervă și probabil că a acumulat diverse frustrări. Este din afara județului Iași, a spus că este din Ploiești sau Pitești. Noi am vrut să rămânem în spiritul festiv al zilei de 24 ianuarie. Nu pot să-i reproșez mare lucru, pentru că dacă a ajuns în această situație înseamnă că noi toți avem o vină. Dacă a dispărut dialogul și decența la momentele istorice ale românilor, toți avem o vină, inclusiv clasa politică", a declarat primarul din Iași, Mihai Chirica, la Digi24.

În jur de 1000 de oameni au luat parte duminică evenimentele care au marcat Unirea Principatelor. Unul dintre cei prezenți în Piața Unirii din Iași a aruncat cu iaurt spre primarul Mihai Chirica, în timp ce acesta se afla în mulțime.

Ceremonia care a marcat evenimentele dedicate Unirii a fost una restrânsă, din cauza restricțiilor impuse de pandemia de coronavirus.

Citește și