Conform sentinţei pronunţate de Tribunalul Maramureş, Septimiu Ţurcaş a fost condamnat la pedeapsa de trei ani închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani, fiind totodată exonerat de acuzaţia de fals în înscrisuri, din acelaşi dosar. În acelaşi dosar au mai fost condamnaţi alţi 7 inculpaţi.

De asemenea, judecătorii au decis confiscarea sumelor de 155.974 lei, respectiv 25.183,50 lei şi 29.950,67 lei de la doi dintre inculpaţi.

Septimiu Ţurcaş a fost reales în acest an, la ultimele alegeri locale, primar al Şimleului Silvaniei, pentru a cincea oară consecutiv. El a candat ca independent, susţinut de PNL.

Conform legii, el urmează să fie eliberat din funcţie prin ordin al prefectului.

Septimiu Țurcaș nu a mai așteptat ca acest lucru să se întâmple și a demisionat, anunțându-și decizia pe Facebook.

Dragi șimleuani,

​Prezenta este ultima mea intervenție din postura de primar al orașului Șimleu Silvaniei. Am luat la cunoștință decizia Curții de Apel Cluj de a-mi respinge apelul formulat după prima instanță, în consecință îmi depun demisia din funcția de primar și aștept ca domnul prefect și Consiliul Local al orașului Șimleu Silvaniei să ia act de aceasta.

​În legătură cu motivul condamnării, vă mărturisesc că dacă aș avea ocazia să mă întorc în timp aș proceda la fel. Judecătorii m-au găsit vinovat pentru că în anul 2008, când trebuia de urgență să identificăm un teren pentru construcția blocului ANL de lângă stadion, primăria a cumpărat acest teren cu suprafața de 1000 m2 (10 ari) cu 35 000 Lei (aproximativ 10.000 Euro la cursul de atunci). Rămân în urma acestei condamnări câteva apartamente de care se bucură în prezent tinere familii din orașul nostru.

​M-am străduit să dezvolt orașul, lucru demonstrat de proiectele care s-au dus la bun sfârșit și care urmează să fie implementate în continuare. Azi avem proiecte europene semnate în valoare de 16 milioane de Euro și sunt convins că acestea vor fi finalizate cu succes de cei care vor conduce orașul.

​Sunt onorat de faptul că mi-ați acordat votul și încrederea de cinci ori consecutiv și vă sunt profund recunoscător pentru susținerea și ajutorul pe care mi le-ați acordat atâția ani de zile! Pentru mine a fost cea mai mare onoare să fiu primarul vostru.

Cu aleasă considerație,

Septimiu Cătălin Țurcaș


Preluare: axanews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și