Declarația lui Serghei Șoigu vine după anunțul președintelui Vladimir Putin de mobilizare militară parțială în contextul războiului cu Ucraina.

"Vor fi convocaţi 300.000 de rezervişti", a afirmat el într-un interviu televizat cu privire la numărul de persoane care vor chemate după decizia lui Vladimir Putin de a decreta o mobilizare parţială. Potrivit ministrului, Rusia dispune de un potenţial de mobilizare de 25 milioane de persoane.

Putin a declarat că a semnat un decret privind mobilizarea parţială, care urmează să intre în vigoare miercuri.

"Vorbim de o mobilizare parţială, adică doar cetăţenii care se află în prezent în rezervă vor fi supuşi convocării şi, cel mai important, cei care au servit în forţele armate şi au o anumită specialitate militară şi experienţă pertinentă", a spus Putin.

Anunțul făcut de Vladimir Putin în legătură cu rezerviștii
„În această situație consider că este necesar să iau următoarea decizie, pe care o consider adecvată în totalitate pentru amenințarea cu care ne confruntăm. Consider că este necesar să susțin propunerea Ministerului Apărării pentru decretarea mobilizării parțiale în Federația Rusă. Subliniez că este mobilizare parțială”, a spus Vladimir Putin, care a precizat că a semnat deja documentele pentru decretarea mobilizării parțiale.

„Scopul nostru este să eliberăm Donbasul”, a spus el.

Putin a anunţat că este necesară o decizie urgentă pentru a ne proteja poporul în „ţinuturile eliberate”.

„De aceea am cerut Ministerului Apărării să fie de acord cu „mobilizarea parţială”.

El a spus că decretul a fost deja semnat şi că mobilizarea parţială începe miercuri, potrivit News.

Câți soldați au fost uciși în războiul cu Ucraina, potrivit Rusiei

Rusia a recunoscut, miercuri, un bilanţ de 5.937 de soldaţi ucişi de la începutul ofensivei sale în Ucraina la sfârşitul lunii februarie, un bilanţ cu mult sub estimările ucrainene şi occidentale, potrivit Le Figaro, citat de News.

„Până acum victimele noastre sunt de 5.937 de morţi”, a spus Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, într-un interviu pentru postul de televiziune Russia-24, după ce a susţinut că Rusia „nu se luptă atât cu Ucraina, cât cu „Occidentul” pe teritoriul vecinului său.


Preluare: stirileprotv.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și