Da, căci prima triere a apetitului pretendenților la funcția supremă în stat, un stat care scârțâie tot mai neliniștitor din pricina imposturii și nepotismelor (vezi exasperanta nepricepere de care dau dovadă toate autoritățile românești în soluționarea intens mediatizatului caz Caracal), se datorează listelor obligatorii cu minimum 200.000 de semnături ale alegătorilor pentru fiecare candidat în parte.

Ei bine, unii dintre ei (precum Liviu Pleșoianu sau Andrei Valentin Stoican) au recunoscut că le-a fost imposibil să adune pe căi cinstite susținerile necesare, așa că s-au retras (cu demnitate, susțin ei pe unde se nimerește) din cursa pentru Cotroceni. Alții (precum Viorel Cataramă, Cătălin Ivan sau Alexandru Cumpănașu, dubiosul „unchi” al Alexandrei Măceșanu), nu doar că merg înainte, dar C. Ivan, fostul pesedist și europarlamentar pe listele acestui partid, chiar amenință că va depune plângere penală împotriva Biroului Electoral Central (BEC), întrucât aici se vântură suspiciuni în legătură cu legalitatea listelor întocmite de el și staff-ul său de campanie.

Păi cum, vrea acesta să le transmită alegătorilor, când el nu-i nici de teapa lui V. Cataramă, insul căruia judecătorii BEC-ului i-au respins în prima instanță dosarul depus, pe motiv că peste 90.000 (!) de semnături din listele sale sunt cu cântec (totuși, în urma contestației, „brava” noastră Curte Constituțională i-a permis să intre în cursă, de parcă zecile de mii de falsuri ar fi un flecușteț oarecare!), nici de teapa lui Al. Cumpănașu, cel care – cu un masterat procurat în străinătate, dar fără studii superioare – se folosește de moartea pretinsei sale nepoate ca de-o scandaloasă rampă de lansare spre prima funcție din statul nostru dezarticulat și, desigur, nici de cea a lui Miron Cozma, cel care și-a asigurat nemuritoarea faimă de prim ciomăgar al mineriadelor, pentru ca după o trebuincioasă haltă în spatele gratiilor, astăzi – profitând de haosul din legislația noastră și de absurda ei îngăduință cu care-i tratează pe toți răufăcătorii (de la găinari și până la șnapanii cu ștaif politic) – el să-și permită să insulte funcția prezidențială nu doar cu sfidătoarele liste xeroxate, ci chiar cu imensa-i impertinență de-a îndrăzni să candideze întru ocuparea ei.

Iată, așadar, păguboasele consecințe ale unei democrații originale de felul „Fac ce vor mușchii mei”, ale unei legislații care face sluj în fața infractorilor și ale unui sistem de învățământ unde nu există o cultură a educație la școală, pe stradă sau în familie (bunăoară așa ca în sistemul finlandez, considerat cel mai avansat din lume), în schimb unde elevii sunt încurajați de decidenții politici să se tragă de brăcinar cu educatorii!

Într-un atare mediu propice pentru neamul prost, precum cel din România postdecembristă, aproape ne-am obișnuit ca jumătate dintre absolvenții de liceu să fie analfabeți funcționali, ca analfabeții funcționali cu diplome rostuite (licențe, masterate, doctorate) să ajungă primari, parlamentari și/sau miniștri, ca unul de teapa lui M. Cozma să privească funcția cea mai înaltă din stat drept ceva ce i se cuvine, ca Traian Băsescu să fie vreme de 10 ani președintele românilor, iar alegătorii de rând să afle de-abia acuma că el și-a turnat colegii sub numele de cod Petrov, și ca România (cu un gol populațional de circa cinci milioane și o datorie externă de peste 100 miliarde euro) să fie țintuită de netrebnicii ei politruci la coada țărilor din Uniunea Europeană.

Citește și