"Din câte am înţeles, a confirmat deja (prezenţa la înmormântare -n.r.) prinţul Charles", a declarat Vasile Bănescu, duminică, la Antena 3.

De asememea, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei a mai spus că la înmormântarea Regelui Mihai va participa şi un reprezentant al Casei Regale a Spaniei.

Sicriul cu trupul neânsufleţit al regelui va fi adus în ţară miercuri, 13 decembrie. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 16 decembrie, la noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală de la Curtea de Argeş, unde sicriul cu trupul neînsufleţit va fi transportat, de la Bucureşti, cu Trenul Regal.