Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dă luni o decizie definitivă privind cererea DNA de arestare preventivă a prinţului Paul, a lui Remus Truică, Dan Andronic, Marius Marcovici, Robert Roşu şi Claudiu Mateescu, în dosarul retrocedării ilegale de terenuri din Ilfov.

Instanța Supremă a judecat vineri contestația DNA, dar și a celor cinci inculpați — Remus Truică, Dan Andronic, avocatul Robert Roșu, Marius Marcovici și Lucian Mateescu, împotriva măsurilor preventive dispuse de instanța inferioară, însă a decis să amâne pronunțarea pentru luni.

De asemenea, tot pentru luni, ÎCCJ a amânat pronunțarea privind contestația DNA la decizia instanței din Brașov de a-l plasa în arest la domiciliu pe prințul Paul.

La sosire la Instanța Supremă, prințul Paul a declarat că are încredere în justiția din România, iar Remus Truică a spus că are emoții în legătură cu o eventuală decizie de arestare preventivă.

În acest dosar, mai sunt implicați și avocatul Robert Roșu, Marius Marcovici și Lucian Mateescu.

ÎCCJ judecă, într-un proces separat, contestația DNA la decizia instanței din Brașov de a-l plasa în arest la domiciliu pe prințul Paul.

Pe 11 decembrie, Curtea de Apel Brașov a respins cererea DNA de arestare preventivă a inculpaților din acest dosar, judecătorii stabilind ca Remus Truică și Robert Roșu să stea în arest la domiciliu, iar Dan Andronic, Marius Marcovici și Lucian Mateescu să fie cercetați sub control judiciar.

Ulterior, pe 12 decembrie, Curtea de Apel Brașov a respins și cererea DNA de arestare preventivă a prințului Paul, acesta primind și el arest la domiciliu.

Potrivit DNA, Remus Truică este acuzat de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de influență, spălare de bani, dare de mită și complicitate la abuz în serviciu, iar Dan Andronic — de constituire de grup infracțional organizat și complicitate la trafic de influență.

De asemenea, prințul Paul a fost pus sub acuzare pentru cumpărare de influență, spălare de bani și complicitate la abuz în serviciu.

Procurorii susțin că, începând cu noiembrie 2006, Remus Truică, avocatul Robert Roșu și alte persoane au constituit un grup infracțional care a avut ca scop dobândirea întregii averi revendicate nelegal de prințul Paul. Ulterior, la acest grup au aderat Dan Andronic, Marius Marcovici și Lucian Mateescu.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet