Cartea analizează mișcările de protest ale afro-americanilor din SUA dar, în măsura în care sunt ghidate de o ideologie și se manifestă ca furie distructivă la adresa unor simboluri culturale, aceste mișcări pot fi înțelese mai bine prin conceptualizare, adică prin raportare la alte evenimente istorice de aceeași factură, precum proletcultismul din faza incipientă a Uniunii Sovietice, sau așa-zisa „revoluție culturală” din China comunistă de pe vremea dictatorului Mao Zedong.

Mișcarea „Black Lives Matter” din America contemporană are în comun cu marxismul și cu proletcultismul sovietic o anumită „idee mesianică” după cum o numește Nicolae Iuga, adică o reprezentare despre un exponent social menit să salveze lumea. La Marx și în proletcultism pe post de Mesia se află proletariatul, iar în neo-bolșevismul american contemporan dimensiunea mesianică este distribuită egal asupra tuturor minorităților imaginabile: rasiale, sexuale, negri, imigranți, comunități LGBT ș.a.m.d. Fiecare minoritate se simte egal îndreptățită să pretindă că este chemată să mântuiască lumea.

În SUA, apariția mișcării ocazionate de uciderea unui delicvent negru de către polițiști albi, a fost favorizată de discriminarea pozitivă a acestei minorități rasiale și de conduita care s-a numit „political correctness”. Originea noțiunii se află în pretenția justă în sine a instanțelor de judecată ca, în fața lor, părțile să nu vorbească una la adresa celeilalte folosind termeni denigratori. Apoi, treptat, corectitudinea politică s-a extins la politețea relațiilor umane în general, pretinzând ca oamenii să aibă grijă să nu se exprime în vreun fel în care să ofenseze pe cei care sunt dezavantajați sau discriminați. Ceea ce părea inițial o chestiune de bună creștere și de bun simț a degenerat în timp într-un fel primejdios. Pe nesimțite, recomandările cu privire la ce nu trebuie să spunem devin obligații cu privire la ce trebuie să spunem, devin imperative juridice sancționate prin hotărâri și regulamente, ironia poate deveni articol de lege penală, tactul comportamental față de minoritățile sexuale de exemplu devine obligația impunerii agresive a homosexualității în detrimentul majorității normale, reticența izvorâtă din bunul simț este transformată instituțional în cenzură brutală, fantezia în speță primește inconștient trăsături de paranoia. Exemplele cenzurate se înmulțesc, fără ca nimeni să realizeze gravitatea instaurării unei Cenzuri ca atare.

Această dictatură la nivelul limbajului, respectiv corectitudinea politică împinsă până la paranoia, este cea care a favorizat „revoluția culturală” din Occidentul contemporan. Pretențiile de „corectitudine politică” nu au făcut decât să traseze niște crevase adânci, în toate direcțiile, pe țesutul viu al spiritului comunitar. Au rezultat o mulțime de grupări tribale, separate unele de altele prin pretenții de nediscriminare reciprocă și care se privesc unele pe altele cu o latentă ostilitate reciprocă. Este vorba de o schizofrenie profundă în sens cultural. O astfel de falie de tip schizoid este cea creată în SUA între albi și negri. O „revoluție culturală” în sens maoist, o problemă de mentalitate stupefiantă, în care oameni de rasă albă, polițiști, autorități publice sau simpli cetățeni, se așează în genunchi în fața unor adunări de indivizi de culoare neagră și își cer iertare pentru niște vinovății imaginare, în cel mai bun caz istorice, dar care nu sunt nicidecum vinovățiile lor personale.

Deși înrudită cu leninismul, proletcultismul și maoismul, actuala mișcare cu punctul de plecare în anti-rasism nu poate fi catalogată nici ca „neo-socialism”, pentru că este diferită de socialismul european tradițional, în sensul că promotorii ei susțin ecologismul și sunt de acord cu majorările de taxe inclusiv pentru săraci, atâta timp cât rămân neatinse principiile „politicaly correctness”, ale „egalității de gen” și este păstrată deschiderea către „comunitatea LGBT” și imigranți.

Vechiul bolșevism european a însemnat ura față de burghezie, față de clasa exploatatoare și contribuția lui Marx a fost să ridice această atitudine la rang de teorie, în timp ce acest neo-bolșevism american, deocamdată fără o teorie anume, înseamnă mai mult ura față de sine, față de propria națiune și față de propria civilizație. Dușmanul de clasă nu mai este acuma burghezul exploatator, ci omul creștin, alb și căsătorit cu o femeie. Lupta de clasă din marxism-leninism a devenit acuma o luptă împotriva majorității oamenilor albi și normali, pentru afirmarea oamenilor de culoare și a minorităților sexuale. Cununa de spini a suferinței suportată pe nerept a trecut, pe nesimțite, de pe capul foștilor sclavi negri și al urmașilor lor de azi, pe capul homosexualilor și al lesbienelor. Dar oare eliminarea homofobiei și a prejudecăților rasiale va conduce automat la prosperitatea economică a acestor categorii, fără să fie nevoie de muncă din partea lor?

Și iată că minoritățile rasiale, odată privilegiate, se întorc împotriva actualei majorități occidentale, practicând la rândul lor față de aceasta tot o formă de rasism, una întoarsă pe dos. Și astfel, lupta de clasă de odinioară nu mai este azi lupta împotriva clasei exploatatoare, ci împotriva clasei muncitoare, lupta este una a aberațiilor împotriva normalității.

Citește și

Comentarii