Câteva repere biografice

Todinca Gheorghe s-a născut la data de 22 iulie 1952 în localitatea Tăut, județul Bihor. Este absolvent al Facultății de Istorie-Filozofie din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai”, specializarea Istorie-ştiinţe sociale, absolvită cu media 10. La terminarea studiilor a primit recomandarea pentru învăţământul superior şi cercetare ştiinţifică.

Ajunge la Muzeului Maramureșan la 29 decembrie 1975 prin Dispoziţia de repartizare 103.069/1755 a Ministerului Educaţiei şi Învăţământului, la solicitarea directorului de atunci al muzeului, Francisc Nistor. În perioada 1976-2011 a condus secția de Istorie-arheologie din cadrul muzeului, iar din anul 2011 până la pensionare a fost directorului acestuia.

A participat la campanii de săpături arheologice în colaborare cu Institutul Naţional de Arheologie Bucureşti, prin Radu Popa şi Larisa Nemoianu la Călineşti, 1978 şi 1979, Onceşti 1983, Sighetul Marmaţiei 1984. A organizat numeroase expoziții, fiind parte din echipa de organizare muzeală a Casei Muzeu Dr. Ioan Mihalyi de Apşa, a Casei Lazăr din Giuleşti, a Casei Memoriale Elie Wiesel şi a Casei Dunca Pâţu din Ieud.

A fost redactor în Colegiul de redacţie al Anuarului Muzeului Maramureşan – Acta Musei Maramorosiensis și al volumelor „Satul maramureşean 1945 - 1989”, vol. I, Sighetul Marmaţiei, 2005 şi vol. II, Sighetul Marmaţiei, 2007.

A publicat numeroase articole de specialitate în reviste și anuare de prestigiu, a dat zeci de interviuri, dar şi semnalări publicate în presa locală şi judeţeană (Graiul Maramureşului, Glasul Maramureşului, Jurnalul de Sighet, Tribuna Marmaţiei, Radical etc.).
Este autorul sau co-autorul a șase cărți:

- „Maramureşul şi Marea Unire. Crestomaţie de texte şi documente 1918-1919”, în colaborare cu dr. Mihai Dăncuş, Editura Asociaţiunii pentru cultura poporului român din Maramureş, Sighetul Marmaţiei,1998
- „Unirea Maramureşului cu Ţara. Mărturii documentare 1918-1919”, în colaborare cu dr. Mihai Dăncuş, Editura Asociaţiunii pentru cultura poporului român din Maramureş, Sighetul Marmaţiei, 2008
- „Ioan Mihalyi de Apşa în documente inedite” – autori Dr. Mihai Dăncuş, Dr. Ioan Opriş şi Gheorghe Todinca (în curs de finalizare)
- „Marea Unire a Românilor. Oameni, locuri, documente din Maramureș (1918-1919)”, Sighetu Marmației, 2017
- „Maramureșul și Marea Unire a Românilor Alba Iulia 1 decembrie 1918”, Sighetu Marmației 2018
- ”Contribuția Maramureșului la Marea Unire din 1 Decembrie 1919”, Sighetu Marmației, 2018

Ca urmare a contribuției domnului Todinca Gheorghe în organizarea și implementarea unor proiecte, expoziții, studii cu referire la Centenarul Marii Uniri, în anul 2020, Muzeul Maramureșan a primit distincția națională, Medalia Aniversară „Centenarul Marii Uniri”, medalie ce a fost conferită de către ES Klaus Iohannis, Președintele României, în semn de apreciere pentru efortul depus în vederea păstrării identităţii naţionale şi a răspândirii valorilor culturale româneşti.

Echipa muzeului îi dorește multă sănătate, bucurii și împliniri alături de cei dragi!
La mulți ani!

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet