Este evident pentru orice om cu scaun la cap că, în aproape 30 de ani de postdecembrism, România n-a produs nici măcar politicieni de luat în seamă, necum vrednici oameni de stat, ci doar un impresionant număr de politruci-prognați. Adică acea hâdă și prosperă tagmă a trepădușilor cu ifose politrucianiste (nerușinați, semidocți, slugarnici cu șefii direcți, demagogi), care fac tot ce le stă în putință ca să devină la iuțeală prognați fără cusur – ființe cu frunțile tot mai înguste și mai teșite, dar cu fălcile din ce în ce mai proeminente și mai clempănitoare!

Și cum plevușca politică de la noi se dă peste cap să fie aidoma marilor rechini dragniano-tăriceniști, nu-i de mirare că din ea s-au ridicat și se agită penibile exemplare, precum Lia-Olguța Vasilescu, Florin Iordache, Eugen Nicolicea – firoscosul, Codrin Ștefănescu –odiosul, Cătălin Rădulescu – mitralieră, Șerban Nicolae – mocofanul, Tudorel Toader –pehlivanul.

La drept vorbind, tot guvernul dăncilesc (reșapat/remaiat-remaniat/în continuare tot mai ineficient pe măsură ce-i mai stufos – 27 de miniștri, circa 140 de secretari de stat și naiba știe câți consilieri) este după chipul și asemănarea coaliției pesedisto-aldiste, cea care alcătuiește, sprijină, cîrpește și, la o adică (a se citi în premieră mondială) își dărâmă prin moțiune de cenzură propriul guvern, atunci când prim-ministrul vrea să-și depășească statutul de simplă sculă politică.

Firește, atâta timp cât nelegiuitul Darius Vâlcov, împuternicitul supernelegiuitului Liviu Dragnea, își face nestingherit făcutele, Cabinetul Dăncilă nu poate fi acuzat de derapaje politice, iar prin aceasta (grețoasă obediență și ridicole erecții patriotarde) el este văzut de propaganda oficială ca unul performant (creșterea economică centrată doar pe consum, respectiv firimiturile azvârlite bugetarilor și grosului pensionarilor, firimituri care demult s-au dus pe apa sâmbetei cu inflația și lanțul scumpirilor, fără ca guvernanții să-și bată capetele pătrate cu respectarea legii privind indexarea veniturilor cu rata inflației), chit că Executivul nostru de haram este realmente catastrofal pe plan internațional, lucru ce reiese cu prisosință din ultimul MCV (Mecanismul de Cooperare și Verificare) și din atitudinea constant glacială a oficialilor euroatlantici, precum și la capitolele vitale ale politicii interne: consolidarea statului de drept și a unei Justiții independente, reducerea progresivă a enormului decalaj dintre veniturile nerușinate ale potentaților și cele minuscule ale săracilor, datoria externă în necontenită urcare, nivelul scăzut al investițiilor (cele mai mici din ultimii 15 ani), procentul total nesemnificativ de absorbție a fondurilor europene pentru modernizarea infrastructurii (tot mai departe de celelalte țări din Uniunea Europeană, România zilelor noastre își trece în contul izbânzilor câteva cioturi de autostrăzi), păgubitoarea ostilitate cu care actualii cârmuitori tratează mediul privat intern și extern (vezi recenta „taxă pe lăcomie” impusă băncilor de către furioso Orlando al finanțelor românești, o altă găselniță cu care politica pesedisto-aldistă speră să facă rost de bani pentru bugetul încă nefătat și care, de fapt, ca un necruțător bumerang se va întoarce împotriva românului de rând), starea precară a agriculturii (pe bani împrumutați cu dobânzi consistente, în continuare importăm cantități însemnate de alimente, multe dintre ele zdravăn infestate), a sănătății românilor (unde sunt cele opt spitale regionale promise de pesediști în campania electorală?) și a educației într-un sistem de învățământ distorsionat (programe școlare aberante, examene de fațadă, manuale doldora de erori), respectiv într-o societate atât de bulversată în plan moral-spiritual („Cine muncește, n-are timp să facă bani”, „Hoțul neprins e om cinstit”, „Dai un ban, dar stai în față” etc.), încât cetățenii cu discernământ și frică de Atotputernic, tot mai anevoie reușesc să distingă binele de rău, justul de injust și adevărul de minciuna promovată de aleși și ortacii lor.

Aceasta fiind starea de lucruri din actualul Guvern al României și politica aferentă lui, printre altele te întrebi cam care poate fi rostul vicepremieriței Ana Birchall (cică se ocupă de implementarea parteneriatelor strategice!) și, desigur, care-i folosul contribuabililor de pe urma însemnatelor sume păpate lunar de ea și de sinecuriștii din subordine?!

Mă rog, am dat doar un exemplu de irosire a banului public cu oamenii de încredere ai coalizaților la putere, care se subînțelege (sic!) că trebuie să fie răsplătiți cu generozitate, mai puțin sau chiar deloc pentru competența nicicând dovedită. Păi da, căci dacă factorii decizionali ar demonstra cel puțin sârguință și respect față de alegători, prin extensie față de toți concetățenii, cu certitudine că alta ar fi imaginea României în lume, altul ar fi nivelul general de prosperitate al românilor și cu totul alta ar fi încrederea alegătorilor în instituțiile statului, îndeosebi în Parlament și Guvern.

Dar așa, cine seamănă în mod programatic vânt prin incompetență, aroganță, minciună și furăciune pe rupte din averea poporului, nu poate să culeagă decât furtună: demonstrații de protest, neîncredere atroce în viitorul mioritic, expatriere în masă, scârbă față de politică și cârmuitori, dezinteres cu carul în raport cu românismul și chestiunile obștești...

Și iată că, potrivit cutumei eurodemocratice, președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene a revenit de la 1 ianuarie 2019, pentru următoarele șase luni, prognaților Vioricăi Dăncilă, cică perfect pregătiți din punct de vedere tehnic (ăsta-i cețosul calificativ întrebuințat de nostima noastră premieriță la preluarea ștafetei), întru rezolvarea gravelor și grabnicelor probleme cu care se confruntă toți europenii mai mult sau mai puțin uniți: Brexit-ul, migrația musulmană, apărarea, bugetul comunitar.

Vasăzică, solidari cu infractorii și incapabili să elaboreze bugetul propriei lor țări pe anul în curs (la sfârșitul lunii ianuarie încă nu există nici măcar proiectul legii bugetului!), pseudoguvernanții României pretind că pot să guverneze Europa!

Mă rog, este adevărat că lucrurile în România nu merg nici pe departe ca la cartea programului pesedist, motiv pentru care, susțin sus și tare goarnele dragniene, în doi ani de atroce cârmuire au trebuit rulați/schimbați/cârpiți/reactivați peste 70 de miniștri! Însă nu, imensele nereușite trecute, prezente și, cu siguranță, viitoare (îndeosebi acuma, la nivel european) nu se datorează și nu se vor datora monumentalei lor imposturi, ci, așa cum deseori au încercat să-i convingă pe oficialii europeni și de peste ocean, ele trebuie imputate ba statului paralel, ba protocoalelor încheiate între serviciile secrete și Justiție, ba companiilor transnaționale, ba băncilor jecmănitoare, ba sforilor trase de Soros și ai lui, ba - mai ales - „trădătorului” de Klaus Iohannis, care - iată – pentru a treia oară refuză să-i desemneze miniștri pe Olguța la Dezvoltare și pe Mircea Drăghici la Transporturi, fapt pentru care nu-i greu de priceput (!) că actualul Cabinet supraponderal și, asemenea precedentelor, condamnat la perpetuă neîmplinire moral-spirituală din pricina Ordonanțelor de Urgență și a altor multe potlogării, nu-și va putea îndeplini sarcinile asumate tovărășește, cu toate că ultima depeșă expediată din Victoria guvernamentală spre Cotroceniul prezidențial conține dovada supremă a (ne)calificării celor doi ipochimeni pentru fotoliile ministeriale râvnite – copiile după cărțile lor de identitate!

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News