"PDL propune un nou proiect de lege cu privire la programul Școală după şcoală. Este un proiect de întărire şi completare a Legii educaţiei naţionale.(...) În felul acesta, oferim o soluţie pentru familiile care nu au cu cine să-şi lase copiii după terminarea orelor de şcoală, pentru creşterea performanţei şcolare în acelaşi timp. Astfel, PDL propune funcţionarea acestui program Școală după şcoală prin acordarea unui tichet în valoare de 200 de lei lunar, astfel încât părinţii şi copiii să aibă şansa funcţionării unui sistem de educaţie şi după încetarea programului oficial de şcoală", a declarat Raluca Turcan.

Deputatul democrat-liberal a subliniat că tichetul pentru programul Școală după şcoală reprezintă "o soluţie pe care PDL o oferă celor mulţi din sistemul de educaţie şi nu unor persoane avantajate de sistem".

"Valoarea tichetului de 200 de lei va acoperi, integral sau parţial, costurile şcolii sau ale organizaţiilor nonguvernamentale care se vor ocupa de copii după finalizarea lecţiilor, conform articolului 58, alineatul 2 din Legea Educaţiei naţionale.(...) Acest proiect completează practic capitolul din lege privind programul Școală după şcoală sau After school", a spus Turcan.

Ea a adăugat că programul are trei categorii de beneficiari.

"Prima categorie este formată din copii şi părinţi. Programul contribuie la reducerea abandonului şcolar şi la întoarcerea în câmpul muncii a părinţilor. Este vorba despre un sistem de supraveghere, evaluare, recreere şi completare a cunoştinţelor acumulate în timpul orelor de curs. A doua categorie de beneficiari este formată din societatea civilă care este atrasă în acest proiect pentru că împreună cu consiliile de administraţie poate derula acest program, astfel încât să îndeplinească condiţiile pe care le-am menţionat, de supraveghere şi oferire a unor cursuri după orele de şcoală. A treia categorie de beneficiari este, evident, şcoala românească, pentru că în momentul în care copiii au unde să-şi petreacă orele libere rămase după orele de curs, sub atenta supraveghere a unor profesori care pot să ofere şi cursuri de întărire a cunoştinţelor acumulate, evident se va ajunge la o creştere a calităţii actului de învăţământ", a precizat Turcan.

Deputatul PDL a ţinut să precizeze că iniţiativa democrat-liberală a venit "pe de-o parte ca un angajament şi a sesizării problemei din partea copiilor, părinţilor şi profesorilor şi în acelaşi timp ca urmare a unui angajament al ministrului Educaţiei pe care şi l-a luat în faţa comisiei de specialitate în momentul audierii pentru funcţia de ministru".

Roberta Anastase a declarat că proiectul de lege propus de PDL reprezintă "un prim pas pentru îndeplinirea unei promisiuni".

"O promisiune pe care noi am făcut-o încă din campania electorală, sesizând un lucru important. Anume acela că, de multe ori, copiii au acces limitat la o componentă foarte importantă din educaţia lor, acest program şcoală după şcoală, din raţiuni financiare. În acelaşi timp, am întâlnit foarte multe mame tinere care-mi spuneau că au renunţat la serviciu tocmai pentru că nu au cine să-şi lase copiii după ora 12.00. (...) Prin acest prim pas de depunere a iniţiative legislative sperăm să-i convingem pe toţi ceilalţi colegi din Parlament să susţină o astfel de iniţiativă pe care o dorim a fi apolitică, tocmai pentru că este necesară. Nu reprezintă un efort financiar substanţial pentru că e un lucru necesar şi o investiţie în viitor", a mai declarat deputatul PDL.

Citește și

loading...