Un proiect al Ministerului Mediului prevede ca proprietarii care renunță la rable să primească pentru ele aproximativ 3.000 de lei, fără să fie obligați să cumpere un vehicul nou. Banii vor fi asiguraţi de Agenţia Fondului de Mediu și de autoritățile locale.

“Programul de casare a autovehiculelor uzate” prevede deocamdată o sumă recomandată de 3.000 de lei pentru fiecare rablă, iar Administraţia Fondului Pentru Mediu va colabora cu autorităţile locale pentru ca banii să ajungă la proprietari.

Concret, 1.500 de lei vor fi asiguraţi din start de AFM, în timp ce primăriile vor da restul sumei, care poate fi diferită în funcţie de oraş.

Lorant Fulop, președintele Administrației Fondului pentru Mediu: “Persoana fizică merge, casează maşina, merge la primărie şi primeşte banii. O primărie o să spună ”2.500 dăm pe o maşină”, poate alta spune ”4.000 dăm”. S-ar putea ca o primărie să spună că ”eu dau vouchere pentru biciclete electrice” şi AFM-ul ajută aceste UAT-uri să plătească rablele respective.”

Autorităţile speră să implementeze programul până la jumătatea anului. Iar miercuri, Ministerul Mediului va anunţa şi condiţiile programelor Rabla Clasic și Rabla Plus, care vor demara pe 4 februarie.

Anul trecut, prin programul Rabla Clasic, cei care au casat o maşină veche au primit o reducere de 7.500 de lei la cumpărarea unui autovehicul nou, dar şi alte bonusuri cuprinse între o mie şi trei mii de lei.

Cei care au optat, în schimb, pentru o maşină electrică sau hybrid cu tehnologia Plug-in au primit, pe lângă prima de casare, şi un bonus de 45.000 de lei, respectiv 20.000 de lei. În cadrul acestui program, oamenii şi-au putut cumpăra maşini electrice, chiar dacă nu au dat la schimb o maşină veche.

Potrivit Direcţiei de Permise şi Înmatriculări, în 2020, din cele şapte milioane de autoturisme înmatriculate în România, peste două milioane erau mai vechi de 16 ani. Alte un milion şapte sute de mii erau mai vechi chiar şi de 20 de ani, iar numărul lor creşte anual cu câteva sute de mii.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și