Asociaţii ale ziariştilor şi organizaţii civice au convocat aceste proteste, desfăşurate în principal la Paris, Lille şi Montpellier, acuzând o interferenţă masivă a statului în libertatea jurnalistică şi îngreunarea demersurilor de a trage la răspundere forţele de ordine pentru abuzurile comise împotriva manifestanţilor, numeroase în timpul manifestaţiilor ”vestelor galbene” soldate cu răniţi grav în rândul protestatarilor.

Conform prevederilor proiectului de lege, publicarea de imagini ce arată poliţişti în timpul intervenţiei este pasibilă cu până la un an de închisoare şi amenzi de 45.000 de euro.

”Cei aflaţi la putere încearcă tot mai mult să împiedice cetăţenii, jurnaliştii şi avertizorii de integritate să dezvăluie greşelile statului. Când se întâmplă acest lucru, democraţia dispare”, avertizează redactorul şef al portalului de investigaţii Mediapart, Edwy Plenel.

Doi jurnalişti au fost arestaţi marţi la un protest la care au avut loc confruntări cu forţele de ordine în timp ce parlamentarii din Adunarea Naţională dezbăteau proiectul de lege, susţinut de preşedintele Emmanuel Macron.

Proiectul a fost aprobat vineri în primă lectură de Adunarea Naţională, un al doilea vot fiind prevăzut pentru marţi, iar apoi va ajunge în dezbaterea Senatului.


Preluare: AGERPRES

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și