Oamenii scandează „Hoţii, Hoţii” şi îi huiduiesc atât pe şefa Biroului Vamal Sighetu Marmaţiei, Lidia Mureşan cât şi pe primarul localităţii Ovidiu Nemeş. În opinia protestatarilor, primarul din Sighetu Marmaţiei este arătat cu degetul pentru că nu se implică să îi ajute pentru a putea în continuare să îşi aducă alimente mai ieftine din Ucraina. Aceştia au declarat că pentru ei, trecerea în Ucraina după alimente reprezintă o adevărată sursă de venit în condiţiile actualei crize. Oficialii Serviciului Vamal au refuzat în această dimineaţă să poarte un dialog cu protestatarii, iar oamenii nu cer altceva decât să intervină cei de la DNA pentru a ancheta modul în care vameşii îşi desfăşoară activitatea. Ei sunt de părere că prin noile modificări privind transportul alimentelor din Ucraina, se urmăreşte protejarea unor comercianţi pe plan local.

La un moment dat şefa Biroului Vamal Sighetu Marmaţiei a intervenit între oameni explicându-le că măsura a fost luată printr-un ordin al şefului Autorităţii Vamale, veste care i-a supărat şi mai tare pe prostestatari.

Potrivit noilor reglementări doar o dată la 7 zile se pot intoduce mărfuri pentru consumul personal, acest lucru nemulţumindu-i pe protestatari.

„Să le fie ruşine celor care au luat această decizie. Sunt pensionară şi îmi mai rotunjem pensia aducând produse alimentare din Ucraina pe care le vindeam în România. Sunt sigură că aceste măsuri nu îi vor afecta pe cei care trec ţigări prin punct sub ochii îngăduitori ai vameşilor. Tot noi, amârâţii, vom fi afectaţi”, a spus Maria Pop.

„Nu ştiu ce a fost în mintea celor care au luat aceste măsuri. Mai făceam şi noi un bănuţ aducând benzină şi motorină din Ucraina”, a spus Vasile Nan.

„Trebuie să completăm declaraţii vamale. Sunt persone care nu ştiu să scrie. Se pierde mult tip în punct. Ce vină avem noi dacă produsele din Ucraina sunt mai ieftine decât cele din România?", a spus Gheorghe S.

Autoritatea vamală introduce, începând din 15 noiembrie, măsuri speciale de efectuare a controlului vamal asupra bagajelor personale, la frontiera cu Serbia, Ucraina şi Republica Moldova (frontiera externă a Uniunii Europene), potrivit unui comunicat al Direcţiei Generale a Vămilor (DGV).

„Începând cu data de 15 noiembrie 2013, la frontierele externe ale comunităţii europene (Serbia, Ucraina şi Republica Moldova), se vor aplica instrucţiuni speciale de efectuare a controlului vamal asupra următoarelor bunuri introduse de către călători, pe teritoriul României, în bagajele personale: produse din tutun, băuturi alcoolice, carburant, flori şi plante de ornament, ulei de floarea soarelui, zahăr rafinat, făină, tărâţe, fructe şi legume proaspete. Aceste instrucţiuni se vor aplica în fază pilot începând cu data de 1 noiembrie 2013 la Biroul vamal Sighet”, precizează comunicatul DGV. Instrucţiunile au la bază utilizarea unei aplicaţii informatice care permite autorităţii vamale identificarea cazurilor în care anumiţi călători introduc în mod frecvent în România cantităţi semnificative de produse de genul celor menţionate, pe care le declară a fi destinate consumului personal şi pe care apoi le comercializează pe piaţa neagră. În acest sens, călătorii trebuie să declare în scris bunurile conţinute în bagajele personale prin completarea „Declaraţiei de bunuri fără caracter comercial”, pusă la dispoziţie gratuit de birourile vamale.

Citește și

loading...