Protocol de testare rapidă, antigen Covid-19, în unitățile de învățământ, este făcut de Ministerul Sănătății, iar inspectoratele școlare l-au primit și trimis școlilor pe 18 februarie 2021. Asta în condițiile în care din ordinul lui Raed Arafat peste 1,38 milioane de teste au fost direcționate către unitățile de învățământ încă de săptămâna trecută.

Documentul conține câteva principii generale. Primul este legat de cazurile în care este recomandată testarea cu teste antigen rapide:

”Elevilor simptomatici a căror simptomatologie de boală debutează în timpul orelor de curs

Colegilor cazurilor confirmate din unitatea de învățământ (inclusiv celor asimptomatici), imediat după confirmarea primului caz

Cadrelor didactice și altor angajați ai unității școlare, simptomatici, a căror simptomatologie de boală debutează în timpul orelor de curs, precum și contacților persoanelor confirmate pozitiv (cadre didactice din cancelarie sau alt personal angajat al instituției cu care acesta a stat în apropiere, la mai puțin de 2 m, fără mască, cel puțin 15 min)

Apoi sunt prezentate scenariile privind atitudinea față de cazul suspect de infectare sau pozitiv.

Citește tot articolul pe edupedu.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet