Într-o postare pe Facebook organizaţia PSD Sibiu îi critică pe preşedintele Iohannis, prim-ministrul Orban şi Dan Barna pentru că au „nume de străini”, informează Digi24.ro

În postarea intitulată „Nume românesc versus nume de străin. Vasile versus Iohannis, Orban şi Barna”, cei de la PSD îi critică pe cei trei pentru că au avut „ieşiri” la adresa numelui „Vasilica” al Vioricăi Dăncilă dar şi pentru poziţia „anti-familie tradiţională a acestora”.

„Vasilica Viorica Dăncilă este candidatul creștin-ortodox, precum majoritatea cetățenilor români, candidatul care a susținut familia tradițională la referedumul din toamna anului 2018. Acestea sunt trasăturile normalității României.

În România, drepturile la opinie și la vot democratic nu sunt îngrădite. Dar oare este NORMAL ca reprezentanții Bisericii Evanghelice-Luterane, din care face parte sasul Klaus Iohannis și reprezentanții Bisericii Unitariene, de care aparține etnicul maghiar Ludovic Orban, să declare public că nu susțin familia formată dintre un bărbat și o femeie, așa cum este familia tradițională românească, iar acești doi lideri de la PNL să nu ia atitudine?

Oare este România NORMALĂ dacă a ajuns, astăzi, să fie condusă de oameni care nu simt românește, care nu înțeleg obiceiurile, tradițiile și spiritul nostru românesc, transmis din strămoși?”, se arată în postarea de pe Facebook a PSD Sibiu.

Citește și