În acest caz, poți fi considerat operator de date personale, conform legislației GDPR. În consecință, trebuie să respecți principiile prelucrării datelor cu caracter personal. Atfel, riști să fi amendat.

Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) a publicat raportul pe 2020 în urmă cu câteva zile.

ANSPDCP atrage atenția că monitorizarea respectării regulilor de circulație cade în competența poliției.

Așa cum reiese din raportul de activitate al ANSPDCP pe 2020, autorității i s-a cerut opinia“ cu privire la legalitatea prelucrării datelor în contextul înregistrării și publicării pe internet a imaginilor cu numerele de înmatriculare ale autovehiculelor ai căror șoferi săvârșesc posibile contravenții sau infracțiuni în contextul circulației pe drumurile publice”.

Autoritatea română de protecție a datelor a arătat, în primă fază, că informațiile legate de numerele de înmatriculare ale mașinilor reprezintă date cu caracter personal, deoarece duc la identificarea, în mod indirect, a proprietarilor acestora (persoane fizice).

În consecință, concluzia ANSPDCP în privința acestui subiect este următoarea: “Prelucrarea de date preconizată (respectiv înregistrarea și publicarea pe internet a imaginilor cu numerele de înmatriculare ale autovehiculelor ai căror șoferi săvârșesc posibile contravenții sau infracțiuni în contextul circulației pe drumurile publice) nu respectă principiile prelucrării datelor, în special cel al legalității, iar monitorizarea respectării dispozițiilor legale în domeniul circulației pe drumurile publice este atribuția autorităților competente”.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet