Criza în Ucraina "a izbucnit pentru că (președintele ucrainean Viktor) Ianukovici a respins Acordul de asociere cu Uniunea Europeană. O lovitură de stat a urmat, susținută de prietenii noștri americani, iar, în final, este haos și un război civil adevărat", a declarat Putin, în cadrul Forumului economic de la Sankt Petersburg (nord-vestul Rusiei).

Dacă Rusia nu ar fi anexat Crimeea, ar fi fost mai multe victime decât la Odesa, a declarat președintele rus. "Dacă nu am fi făcut aceasta, am fi avut mai multe tragedii decât cele pe care le vedem astăzi în orașe din Ucraina, de exemplu la Odesa, unde oameni neînarmați au fost arși de vii, fiind blocați într-o clădire: 50 au ars de vii, alți 50 sunt dați dispăruți. Unde sunt aceștia din urmă? De fapt, au fost uciși", a afirmat Putin. "Am făcut un lucru bun" în Crimeea, a adăugat el.

Problemele actuale legate de Crimeea și Ucraina au drept cauză lipsa de încredere la ora actuală, a opinat șeful statului rus, potrivit căruia pentru a restabili această încredere toată lumea ar trebui să angajeze un dialog.

Citește și

loading...