"La nivelul Poliţiei Române s-a constituit o escortă, care s-a deplasat în Republica Madagascar, pentru preluarea persoanei urmărite internaţional, întoarcerea pe teritoriul României urmând a avea loc în cursul acestei zile (luni n.r.)", potrivit sursei citate.

Autorităţile din Republica Madagascar au informat, pe 14 mai, că au admis extrădarea lui Mazăre.

Poliţia Română a demarat, de îndată, formalităţile necesare aducerii în ţară a acestuia, informa, miercuri, IGPR.

O escortă formată din poliţişti români s-a deplasat în Madagascar pentru preluarea lui Radu Mazăre.

Mazăre a plecat în Madagascar de mai mult de un an, iar acolo a făcut demersuri pentru obţinerea azilului.

Fostul edil are multiple condamnări în România, multe nedefinitive. Pedeapsa definitivă care a atras cu sine şi mandatul internaţional de căutare este cea pronunţată în 8 februarie de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, când Radu Mazăre a fost condamnat la nouă ani de închisoare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet