Reamintim că în urmă cu câteva zile un fost antrenor de box a fost băgat în spital în stare gravă de către o bandă de tineri care își face veacul prin cartierele respective. În aceeași zonă a orașului au avut loc în ultimii ani mai multe crime și numeroase jafuri și agresiuni.

La ora 06:15 blocurile mai sus menționate au fost împăienjenite de poliție. Aceștia au identificat și legitimat fiecare locatar în parte din toate apartamentele în vederea verificării unor posibile nereguli și prevenirii faptelor anti-sociale.

Accentul s-a pus pe verificarea locatarilor, existența documentelor privind domiciliul (rezidență sau flotant) și actele de identitate. Fiecare colț din aceste blocuri a fost atent verificat, mai multe persoane fiind conduse la sediul Poliției pentru verificări suplimentare.

Reamintim că Blocul 2 (Blocul „NATO”) din cartierul Cuza Vodă a mai fost verificat în același mod în urmă cu aproximativ doi ani de către autorități, însă rezultatele nu au fost cele scontate, actele de violență și agresiune derulându-se în continuare. Locatarii din zonă sunt exasperați și solicită autorităților înființarea unui punct de control fix al Poliției locale în zonă pentru a diminua infracționalitatea.

ARTICOL în curs de Actualizare.

Citește și

loading...