O eventuală decizie va fi luată împreună cu Banca Centrală, care poate modifica normele interne legate de ratele dobânzii fără să ceară aprobarea Parlamentului, adaugă Vâlcov.

Schimbarea are în vedere scăderea costurilor la care se împrumută băncile între ele, iar din această situaţie vor avea de câştigat clienţii băncilor, spune el.

Darius Vâlcov nu înţelege despre ce este vorba, răspunde purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale.

Dan Suciu, purtător de cuvânt al BNR: „Sincer să fiu, nici nu am înțeles foarte bine în ce constă această propunere, pentru că declarația e destul de confuză. Ca să nu mai spun că nu știu în numele cui vorbește domnul Vâlcov. BNR discută instituțional cu ministerul de Finanțe. Avem chiar un grup de lucru pentru a găsi soluții la problema ridicata de OUG 114 și nu știu dacă domnul Vâlcov e în acest grup. Adică știu, nu este.

„Nu știu în numele cui vorbește Vâlcov. Să păstrăm dialogul la nivel instituțional”

În consecință, am vrea să păstram dialogul la nivel instituțional și să nu introducem confuzii suplimentare care deja au fost introduse de alți doritori de a-și aduce contribuția și mai degrabă de a crea deservicii unei piețe care funcționează normal în țara aceasta. Piața monetară pe care ROBOR o caracterizează ca fiind unul dintre indicii ei.

„ROBOR, introdus prin OUG, nu de BNR”

A fost o propunere oficială și din nou, repet, în numele cui vorbește domnul Vâlcov până la urmă? Dacă e să ne uităm puțin la ceea ce a spus, deși e destul de eliptică declarația, nu știu de unde și ce să eliminăm. Poate din contractele de credit. Asta se poate. ROBOR a fost introdus în contractele de credit ca referință la rate printr-o OUG, nu de către BNR. Și ROBOR nu e o referință în principal pentru credite. A fost ulterior utilizată această referință.

ROBOR e o expresie a lichidității din piață și încercarea de a da peste cap această piață poate avea consecințe foarte grave în legatură cu reglarea lichidității în economia românească, în sistemul bancar, ba chiar și în legatură cu trezoreria statului. Chestiuni extrem de importante și extrem de utile pentru buna funcționare a unei piețe”.