”În urma nefericitului eveniment al decesului maestrului Petrică Mîțu-Stoian, dorim să precizăm următoarele:

Apreciem că cea mai mare parte a mass-media a prezentat cazul în mod obiectiv. Din păcate unele publicații au comunicat informații eronate. În acest sens, ne vedem nevoiți să aducem câteva clarificări:

Domnul Petre Mîțu-Stoian a sosit la Clinica Nera vineri 05.11.2021 în jurul amiezii în vederea recuperării post COVID, în stare generală bună de sănătate. A fost consultat în cursul după-amiezii. În cadrul consultației preliminare s-au constatat valori în limite normale ale parametrilor fiziologici pentru a urma o terapie cu oxigen hiperbaric. A urmat procedura de testare la presiune și oxigen, și s-a stabilit o cură de 15 ședințe de terapie cu începere de a doua zi. Seara a mers la masă, s-a plimbat puțin prin complex și apoi a mers să se odihnească în camera unde era cazat; starea dumnealui a fost bună pe toată perioada aceasta.

Spre dimineață medicul a fost chemat pentru hemoptizie; domnul Petre Mîțu-Stoian a fost transportat cu salvarea la CG sp Oravița; acolo a primit tratament cu O2 și substanțe perfuzabile specifice care au oprit tusea și hemoptizia; pacientul s-a simțit bine în tot acest timp, a dorit să se întoarcă la clinica, dar din prudență a acceptat să rămână pentru investigații suplimentare. Ulterior a fost trimis la Reșița pentru evaluare imagistică.

Clinica a constatat mai târziu că starea domniei sale a continuat să fie una stabilă la SP Reșița și că abia după ora 13 starea lui s-a agravat.

Dezmințiri:
Clinica Nera nu administrează medicația cronică a pacienților, acest lucru este în responsabilitatea pacienților și a aparținătorilor. Tratamentul cu oxigen hiperbar, mai ales în dozele mici de testare a toleranței, nu poate crește valoarea INR (anticoagularea sângelui).

Eventualele barotraume ce pot fi posibil atribuite expunerii mediului hiperbar apar obligatoriu în timpul sau imediat după încheierea ședinței;

La valori INR 6-7, constatate la Sp Reșița, hemoptizia poate apare și spontan sau după un episod de tuse severă și reprezintă o complicație directă a tratamentului necontrolat cu anticoagulante, tratament administrat înainte de sosirea la Clinică.

În clinica Nera au fost tratate mai bine de 600 de persoane cu un total de peste 4000 de terapii hiperbare efectuate de la începutul activității.

Clinica Nera beneficiază de cel mai avansat sistem de tratament prin oxigenoterapie hiperbară și de personal profesionist calificat. Clinica are o reputație bună în rândul pacienților ce au beneficiat de acest tratament.

Atât pacienților cât și vizitatorilor noștri le dorim sănătate și putere”, este comunicatul clinicii unde Petrică Mîțu-Stoian a fost tratat.

Sora artistului, acuzații grave
Sora îndrăgitului interpret de muzică populară Petrică Mîțu Stoian a acceptat efectuarea autopsiei, după ce a aflat că alți trei pacienți au avut probleme mari de sănătate în urma oxigenării excesive la clinica privată unde artistul a mers pentru recuperarea post-COVID.

„Da facem autopsia pentru că s-au sesizat procurorii. Sunt mai multe persoane care au păţit. Vin oameni afectaţi de acolo de la clinică. El avea 15 ședințe. I s-a făcut rău după prima ședință. Faci o ședință şi te ia cu salvarea? Înseamnă că ceva nu a fost în regulă acolo", a spus sora artistului Petrică Mîţu Stoian pentru Antena 3.

Petrică Mîțu-Stoian a murit
Interpretul de muzică populară Petrică Mîțu Stoian a murit, sâmbătă, la Spitalul din Reșița, județul Caraș-Severin, unde fusese internat cu sechele post-COVID. Petrică Mîțu Stoian, în vârstă de 61 de ani, se afla în tratament post-COVID, însă sâmbătă s-a simțit rău și a ajuns din nou la spital, în Reșița.

Din cauza stării septice, interpretul a fost dus direct la Terapie Intensivă. Din păcate, sâmbătă seara interpretul a murit. Petrică Mîțu Stoian era originar din zona Plaiului Cloșanilor, județul Mehedinți.

Potrivit unor surse medicale, după ce a trecut de boala COVID, computerul tomograf arăta, în septembrie, că plămânul este bine.

Sâmbătă, 6 noiembrie, însă, când artistul a ajuns la Reșita, la CT i-au apărut bule de gaz pe plămân, în partea de sus. În acest context, nu este exclus ca acele bule să fi apărut în urma "forțării de oxigen" pe care o presupune terapia hiperbară pentru că, spun medicii, asemenea modificări nu pot apărea de la o zi la alta.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și