Potrivit unei declaraţii comune date publicităţii de Kremlin, foaia de parcurs prevede respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei, precum şi organizarea de întruniri regulate pentru a asigura implementarea acordului de la Minsk.

Preşedintele francez Francois Hollande a adăugat că negocierile au creat cadrul politic pentru rezolvarea crizei din Ucraina. Au fost aproape 17 ore de negocieri, întrerupte la primele ore ale dimineţii, când Kievul se declara nemulţumit de pretenţiile Moscovei.

Cancelarul Angela Merkel a declarat că nu-și face nicio iluzie pe tema acordului pe Ucraina la care s-a ajuns, joi, la Minsk. Ea a subliniat că mai sunt încă „mari obstacole” de trecut înainte de a ajunge la o rezolvare a conflictului.

„Avem acum o licărire de speranță”, a spus Angela Merkel la Minsk, după încheierea negocierilor. Declarațiile sunt consemnate într-un comunicat transmis de Cancelaria federală. „Nu-mi fac nicio iluzie, nu ne facem nicio iluzie”, a subliniat cancelarul german. „Mai sunt încă mari obstacole în fața noastră (...), există, totuși, o șansă reală de a face să evolueze lucrurile către mai bine”, a declarat Angela Merkel.

Grupul de Contact, din care fac parte reprezentanți ai Ucrainei, Rusiei și OSCE, au semnat cu rebelii separatiști o foaie de parcurs pentru implementarea păcii, au anunțat joi, separat, președinții rus, ucrainean, francez și cancelarul german.

„Grupul de Contact a semnat documentul pe care l-am pregătit într-o așa de mare tensiune”, a spus liderul ucrainean, Petro Poroșenko, după aproape 17 ore de negocieri la Minsk.

Informația a fost confirmată de Vladimir Putin.

„Toate chestiunile au fost atinse de acest text care a fost semnat de Grupul de Contact și separatiști”, a spus și președintele francez, Francois Hollande, într-o declarație comună cu Angela Merkel, cancelarul german.

Practic, documentul are la bază și actualizează acordul de încetare a focului la care s-a ajuns în septembrie anul trecut, tot în urma unor negocieri la Minsk, dar care nu a fost niciodată implementat, precizează The Wall Street Journal.

Putin a spus că principalul punct de dezacord se referă la orașul Debalțeve, unde forțele ucrainene sunt asediate de rebeli de zile în șir. Liderii separatiști au cerut forțelor ucrainene să se predea și să abandoneze orașul, ceea ce forțele Kievului refuză.

În versiunea lui Putin, rămâne un dezacord în ceea ce privește linia de demarcație dintre cele două părți. Putin spune că armata ucraineană își va retrage armamentul greu de pe actuala linie de front – care reflectă cuceririle în teren obținute de rebeli în ultimele luni – în timp ce rebelii își vor retrage echipamentele dincolo de linia de demarcație din acordul originar de la Minsk, cel din septembrie.

În ceea ce privește subiectul sensibil al graniței dintre Rusia și Ucraina, Putin susține că Ucraina va restaura controlul prin consultări cu rebelii.

Kievul a mai primit o veste bună joi, după ce FMI a anunțat că îi poate acorda o tranșă de 17,5 miliarde de dolari, pentru a se salva de la faliment.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și