„Ce are de câştigat o specie extraterestrӑ din faptul cӑ ne observӑ pe noi mai mult decât câştigӑm noi, care observӑm nişte furnici?”, se întreabӑ autorul pe la începutul cӑrţii. Dacӑ se întreabӑ pe el însuşi, e tot treaba a lui dacӑ are sau nu rӑspuns. Unii dintre noi însӑ i-am putea rӑspunde cӑ dacӑ am vedea furnici compunând şi interpretând muzicӑ, participând la meciuri de fotbal tur-retur între muşuroaie, organizându-şi viaţa socialӑ cam aşa cum o fac oamenii, normal cӑ n-am trӑi indiferenţi alӑturi de ele şi le-am ajuta sӑ treacӑ autostrӑzile (încӑ neconstruite) peste poduri special concepute pentru ele.

Problema furnicilor de care nouӑ nu ne pasӑ deloc mai apare şi în alte pagini: „...[extratereştrilor] de ce le pasӑ de noi, oamenii. În cele din urmӑ, noi nu manifestӑm nicio urmӑ de înţelegere pentru o colonie de furnici”.

Am înţeles nedumerirea autorului. Mai departe, acesta se (sau ne) întreabӑ: „...existӑ extratereştri? Ce tehnologie le permite sӑ parcurgӑ distanţe de ani luminӑ? De ce au venit tocmai pe Pӑmânt, dat fiind cӑ existӑ miliarde de alte planete disponibile?”.

Nu se pune la îndoialӑ în aceastӑ carte cӑ poate vizitatorii galactici au ales Pӑmântul fiindcӑ-i mai aproape, sau tehnologia lor le permite sӑ cӑlӑtoreascӑ într-un timp pӑmântean scurt. Se merge probabil pe ideea cӑ cititorul trebuie sӑ fie uimit de întrebӑrile pe care le gӑseşte aproape la fiecare paginӑ.

Urmeazӑ şi paradoxuri. Dupӑ altӑ întrebare ( „Cum de au aflat de lumea noastrӑ?”), urmeazӑ rӑspunsul: „Suntem vlӑstarele lor.” Dacӑ ei ne-au fӑcut, sӑ ne mai mirӑm cӑ ne-au gӑsit???

Apoi autorul se îngrijoreazӑ în public de urmӑrile unei întâlniri cu alţii din altӑ lume. „Contactul brusc, neanunţat dintre extratereştri şi societatea noastrӑ ar fi un dezastru în primul rând pentru noi, dar probabil chiar şi pentru extratereştri”.

Încerc sӑ-mi imaginez, dar nu reuşesc pânӑ la capӑt, cum o civilizaţie net superioarӑ tehnologic pleacӑ prin Calea Lactee aşa, cum mergem noi la plimbare. Şi tot mergând, dau de planeta Pӑmânt şi de oameni. Vӑzându-i, sau detectându-le prezenţa, ca sӑ mӑ exprim mai neutru, tare s-ar speria bieţii vizitatori, cӑ ei când au plecat de-acasӑ nu ştiau la ce sӑ se aştepte...
Nu-i sigur cӑ extraterştrii sunt fiinţe de treabӑ. Posibil ca ei sӑ vrea materiile prime de pe alte planete, cum ar fi miniplaneta Ceres, unde „materia primӑ este disponibilӑ în stare purӑ”. De unde ştie autorul ce fel de materie primӑ e pe Ceres? Ce materii prime în stare purӑ sunt oare pe puţin cunoscuta planetӑ Ceres? Ceva cӑrbune pentru locomotivele intergalactice?

Mai departe, la pagina 32, autorul zice cӑ pe 13 octombrie 1917, „extratereştrii şi-au arӑtat prezenţa în faţa a 75000 de pӑmânteni în mica localitate Fatima, deghizaţi sub forma unei apariţii religioase”.

Şi dacӑ a fost chiar o apariţie religioasӑ, nicidecum o deghizare? Dacӑ tot au venit atâta cale, de la ei pânӑ la noi, de ce sӑ se deghizeze bieţii cӑlӑtori în spaţiu? De ce nu s-au deghizat într-un personaj dintr-un basm, sau într-o broascӑ vorbitoare?

Gӑsesc în aceastӑ carte ideea cӑ revelaţia de la Fatima a fost unul din primii paşi fӑcuţi de vizitatorii din spaţiu pentru obişnuirea vizitelor lor pe Terra. Şi n-au avut pe cine alege, decât nişte copii... Ce le-ar fi fost dacӑ îşi plasau zburӑtoarea în mijlocul unei localitӑţi mai mari, cu oameni de toate vârstele şi din toate mediile sociale?

Dupӑ momentul Fatima, „La acea vreme au livrat un mesaj adresat „celor mai înalţi reprezentanţi de pe Pӑmânt”, cu solicitarea de a publica mesajul în 1930-cu 43 de ani mai târziu decât prezenţa lor pe firmament”.

1917...1930...43 de ani mai târziu...oricum aş socoti, nu prea se potrivesc anii! Despre cei mai înalţi reprezentanţi de pe Pӑmânt n-am nimic de zis. Tineretul trebuie promovat, chiar dacӑ la Fatima erau nişte copii de 7-10 ani. Ei au reprezentat omenirea cel mai bine atunci.

O concluzie a celor afirmate de autor ar putea fi cӑ extratereştrii citesc Biblia şi cӑ de-acolo s-au travestit în Fecioara Maria.

„Papa Ioan Paul al VI-lea (1963-1978) a cӑlӑtorit în toatӑ lumea şi i-a înştiinţat probabil pe toţi liderii diferitelor religii despre extratereştri [...]”, mai aflӑm de la domnul von Däniken.

Aici avem o problemӑ. Mӑ uit pe lista papilor. Nu putea sӑ fie Ioan Paul al VI-lea înaintea lui Ioan Paul I şi a lui Ioan Paul al II-lea. Papa care a cӑlӑtorit şi i-a Informat (eventual) pe liderii religioşi despre existenţa extratereştrilor este Paul al VI-lea. Nu şi-a luat şi numele Ioan. Mӑ mirӑ o asemenea scӑpare din partea unui autor atât de bine informat, cu o imaginaţie atât de bogatӑ...

Imaginaţie bogatӑ are Erich von Däniken când scrie cӑ papa Paul al VI-lea ştia de la sora Lucia cӑ nu Fecioara fӑcuse profeţiile în faţa celor trei copii în 1917, ci extratereştrii. Un fel de joc „Recunoaşteţi personajul”, cam asta vrea sӑ ne spunӑ domnul Erich despre revelaţia de la Fatima.

Autorul elveţian ne mai spune cӑ papa Ioan Paul al II-lea sӑruta pӑmântul în fiecare ţatӑ pe care o vizita pentru a arӑta cӑ acea ţarӑ aparţine locuitorilor Pӑmântului. Ideea scârţâie rӑu de tot, domnule Däniken...

Scriitorul îşi pune problema cum ar trebui pregӑtitӑ omenirea (mai exact o bunӑ parte a omenirii) la impactul cultural, politic, emoţional în cazul întâlnirii unor extratereştri. Rӑspunsul îl dӑ Claudio Stella, „un analist meticulos al contactelor cu extratereştrii”, dupӑ cum aflӑm din carte. Stella sugereazӑ cӑ un obiect al extratereştrilor ar putea fi prezentat oamenilor în pregӑtirea viitoarei vizite extrapӑmântene.

Ideea e utopicӑ 100%. Ar trebui sӑ se cearӑ voie extratereştrilor pentru expunerea unui asemenea obiect, sau ar trebui ca pӑmântenii sӑ se uite bine pe unde calcӑ vizitatorii intergalactici, poate le scapӑ ceva din buzunar.

Autorul merge mai departe cu supoziţiile şi îşi pune problema ce s-ar întâmpla cu un extraterestru care, de capul lui (sau cu ce-o fi gândind el), s-ar oferi sӑ ia contact cu pӑmântenii. Evident cӑ vizitatorului s-ar putea sӑ nu-i fie bine. E posibil ca ai lui sӑ-l alunge din comunitate. Eu cred cӑ aici autorul ne pune în faţa evidenţei cӑ gândirea umanӑ are limite, şi nici el nu face excepţie. De unde ştim noi ce organizare socialӑ ar avea intergalacticii? Ceva mai încolo, autorul se întreabӑ de sistemul social al vizitatorilor din spaţiu. O fi capitalism, o fi democraţie sau dictaturӑ, poate monarhie? Din nou, Erich von Däniken ne dovedeşte cӑ are limite (pe care le putem înţelege) în a-şi imagina organizarea socialӑ a vizitatorilor spaţiali.

Extratereştrii pot face ce vor cu noi, dar n-o fac. De ce? Se întreabӑ autorul. Ba mai mult, au grijӑ de integritatea planetei şi de continuitatea vieţii. Dacӑ trebuie, fac inoperabile nişte rachete intercontinentale cu focoase nucleare, cum s-a întâmplat pe 24.3.1967 în statul american Montana.

Partea a doua a cӑrţii e mult mai interesantӑ, şi aici îl pot recunoaşte cu uşurinţӑ pe autorul care a scris acum vreo cincizeci de ani „Amintiri despre viitor”.

Elveţianul citeazӑ din motivaţiile unor savanţi care aratӑ cât de micӑ e probabilitatea ca viaţa sӑ fi apӑrut din hazard. Sunt date cifre probabilistice cu multe zerouri, prea multe pentru a pierde vremea scriindu-le aici.

Mai departe, sunt reamintite unele din enigmele omenirii preistorice, cu unelte care n-ar fi avut ce sӑ caute în acele timpuri, cum ar fi o piatrӑ circularӑ cu diametrul de aproape şase metri datatӑ cu mijloacele ştiinţei actuale la o vechime de 176.000 de ani, descoperitӑ într-o peşterӑ din Franţa.

Erich von Däniken aduce argumente despre vizitele extratereştrilor sau despre implicarea lor în modelarea vieţii pe pӑmânt pe care nu le putem ignora. Dintre toate, aleg doar mӑrturia istoricului arab Nashwan Ibn Said care a murit înainte de anul 1200. Acesta a relatat despre „un oraş din metal”, apӑrut din nimic, care stӑtea pe nişte „piloni strӑlucitori, argintii”.
Dacӑ legendele triburilor din întreaga lume sau o declaraţie ca cea de mai sus pot fi trecute la categoria fantezii (deşi sunt cam multe şi sunt mii de kilometri între surse), un fragment dintr-o cuvântare a lui Jean-Claude Junker din 2016, ne poate pune serios pe gânduri, indiferent de pӑrerea pa care o avem despre preşdintele Comisiei Europene. Acesta, referindu-se la negocierea Brexit-ului, a spus: „Sӑ nu facem greşeli, cei care ne privesc de la distanţӑ sunt îngrijoraţi. I-am întâlnit şi am ascultat câţiva lideri de pe alte planete”.

În aceeaşi temӑ se încadreazӑ şi pӑrerea fizicianului Edward Fredkin, care spune cӑ „existӑ un lucru precum o maşinӑrie care controleazӑ legile universului”. Iar autorul cӑrţii completeazӑ spunând cӑ acel lucru precum o maşinӑrie „controleazӑ extratereştrii, iar aceştia ne controleazӑ pe noi”.
Desigur, pӑrerea poate pӑrea hazardatӑ, dar, pentru cristalizarea unor idei, celor pasionaţi de subiect le recomand cartea „Programul Terra”, scrisӑ de Toni Victor Moldovan.

Pe la sfârşitul cӑrţii, autorul zice cӑ piramida lui Keops are culoare sӑpate în interiorul ei şi camere unde nu se poate pӑtrunde, iar acolo s-ar afla mesaje de la extratereştrii care au vizitat Pӑmântul şi care ne-au creat. „Culoarele [...]sunt prea înguste pentru a se putea strecura cineva. (Ceea ce aruncӑ o luminӑ clarӑ asupra inginerilor proiectanţi de la acea vreme, care nu existau pe vremea lui Keops)”.

Eu mӑ întreb de unde are atâta siguranţӑ autorul când afirmӑ cӑ pe vremea vechilor egipteni n-ar fi putut exista ingineri proiectanţi. Istoria ne aratӑ cӑ Antichitatea a dat lumii construcţii colosale. Sӑ fie oare implicaţi vizitatorii din alte lumi în proiectarea acestora? Eu sunt convins cӑ nu! În afarӑ de aceasta, azi se intrӑ între articulaţiile oaselor fӑrӑ prea mare „deranj” în exterior şi nu se poate intra prin tunelurile misterioase ale unor piramide?

În final, Erich von Däniken ne invitӑ sӑ credem în existenţa extraterestrilor. Astfel, am evita şocul întâlnirii.

Pun şi eu o întrebare, acum, la sfârşitul prezentӑrii. Cum ar fi dacӑ şi pe extratereştrii care ne viziteazӑ, sau pe alţii oriunde s-ar afla i-a creat CINEVA? Ce ziceţi, domnule Däniken?

Citește și