În cazul declansării unei furtuni, descărcările electrice constituie probabil cea mai mare amenințare, însă câteva măsuri de precauție ne pot ajuta să minimizăm acest pericol. Nu este recomandată ghemuirea pe pământ, ci adăpostirea în cel mai scurt timp, în cea mai apropiată clădire sau în autovehicul. De asemenea, trebuie evitată deținerea obiectelor metalice (umbrelă, undiță, unelte agricole), întrucât acestea sunt conductoare de energie electrică și pot pune în pericol viața. Din aceleași considerente, la fel de periculoasă este și utilizarea telefoanelor mobile în timpul furtunii. Potrivit specialiștilor, riscurile la care ne expunem atunci când utilizăm telefoanele mobile în exterior, pe timp de furtună, sunt foarte mari și constituie o amenințare chiar la adresa sănătății publice. Un alt sfat pe timp de furtună este să ne îndepărtăm de apă și în niciun caz să nu practicăm înotul. Activități precum pescuitul, înotul sau ieșitul cu cortul, pe timp de furtună, ne pot pune în pericol viața.

Totodată, salvatorii montani au demontat câteva mituri referitoare la descărcările electrice. Potrivit acestora, premisa conform căreia fulgerul nu lovește de două ori în același loc, este falsă. Fulgerul poate lovi de mai multe ori un obiect sau o clădire înaltă, un vârf izolat sau un material conductor de electricitate. Astfel, persoanele surprinse de furtună trebuie să se îndepărteze de ape, garduri, șine de tren, cabluri, țevi sau conducte. Totodată se va evita adăpostirea sub copaci. Bicicliștilor le este recomandat să abandoneze bicicleta și să se îndepărteze cât mai mult de ea. Un alt mit care s-a dovedit a fi fals este cel potrivit căruia nu este recomandat să atingem o persoană lovită de fulger. Corpul uman nu stochează energia din descărcarea electrică și, prin urmare, acordarea primului ajutor victimelor lovite de fulger nu prezintă niciun risc.

Managerul Serviciului Public Județean Salvamont Maramureș a arătat că, cea mai eficientă măsură de siguranță în caz de furtună, rămâne adăpostirea. „Când observăm că se apropie declanșarea unei futuni, este absolut esențial să căutăm adăpost în cel mai scurt timp. Condițiile meteo imprevizibile, din ultima perioadă, sunt un semnal serios de alarmă că nu ar trebui să ne aventurăm foarte departe de o sursă de adăpost, în caz de vreme capricioasă.”, a declarat Dan Benga, manager al Serviciului Public Salvamont Maramureș.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet