La Bucureşti, aniversarea sa va fi marcată printr-un concert la Ateneul Român, la care vor fi prezenţi Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu.

Regele Mihai s-a retras din viaţa publică la începutul lunii martie, când Casa Regală a anunţat că acesta a fost diagnosticat cu carcinom epidermoid metastazant şi leucemie cronică şi a fost supus unei intervenţii chirurgicale la o clinică din Lausanne.

Pe 1 august 2016, regina Ana a încetat din viaţă într-un spital din Morges. Funeraliile regale au fost organizate pe 13 august, regina fiind înmormântată la Curtea de Argeş, notează News, citat de Digi24. Regele Mihai şi Regina Ana au fost cel mai longeviv cuplu regal din istoria României. Pe 10 iunie 2013, Majestăţile au sărbătorit, într-un cadru privat, Nunta de Safir, 65 de ani de la căsătorie.

Regele Mihai a petrecut cea de-a 94-a aniversare în Elveţia, din cauza ”stării de slăbiciune” a reginei Ana. Anul trecut, în România nu au fost organizate manifestări ample.

Cea mai recentă vizită a regelui Mihai la Bucureşti datează din noiembrie 2014, când l-a decorat pe fostul preşedinte al Poloniei Lech Walesa cu Ordinul „Coroana României” în Grad de Mare Cruce pentru „inegalabila contribuţie” la căderea comunismului în Europa. În urmă cu câteva zile, revista elveţiană Passé simple a publicat un amplu material despre viaţa regelui Mihai I, considerat coloana vertebrală morală a României moderne.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet