Diana Iluț, vicepreședintele Asociației Naționale a Agenției de Turism (ANAT) România spune că aportul HoReCa la PIB-ul României este de aproximativ 5,07%.

”Industria ospitalității este la un pas de colaps, iar protestul nostru este al tuturor asociațiilor patronale și federațiilor care activează în domeniu. Înainte de criza COVID-19, în industria HoReCa activau 40.000 de societăți comerciale cu capital 100% având o cifră de afaceri de 5 miliarde de euro. Totodată, erau înregistrați 400.000 de angajați reprezentând 10% din numărul total al salariaților care activează în sectorul privat. Urmare a crizei provocată de pandemie și a măsurilor restrictive instaurate de autorități, industria noastră este cea mai afectată, înregistrând un declin brusc care a dus la scăderea cifrei de afaceri cu aproximativ 70% față de primele șase luni ale anului trecut și a determinat suspendarea activității în cazul a peste 40% din operatori.

Sunt extrem de dezamăgită de modul în care toți cei care activăm în acest domeniu suntem marginalizați de guvernanții din București”, a declarat Diana Iluț, vicepreședinte ANAT.

“Miercuri, între orele 17:00 și 18:00 întrerupem vânzarea și ne poziționăm în fața restaurantelor și a teraselor cu pancarte însoțite de mesaje ferme, prin care ne exprimăm, pașnic și conform normelor de prevenire a răspândirii COVID-19, nemulțumirea față de măsurile adoptate”, spun reprezentanții HORECA.

Echipa de consilieri Pro Romania Sighetu Marmatiei

Echipa de consilieri Pro Romania Sighetu Marmatiei

Citește și

loading...