COMUNICAT

Muzeul Municipiului București invită publicul să participe la vernisajul expoziției „«Vila Dr. Nicolae Minovici»: Restitutio II”, care va avea loc marți, 23 octombrie, ora 19.00 la Muzeul Dr. Nicolae Minovici (Str. Dr. Nicolae Minovici, nr. 1).
Evenimentul va include lansarea volumului „Minovici – O Sută de Ani de Pionierat (1850-1950)”, volum colectiv, Editor - Adrian Majuru, Colaborator - Dr. Octavian Buda, Editura Muzeului Municipiului București 2017, precum și deschiderea expoziției tematice „Cercetarea antropologică cu instrumentele artei”, realizată în parteneriat cu Institutul de Antropologie „Francisc Rainer”. Va fi lansat, de asemenea, cu această ocazie, și un album filatelic cu titlul „Nicolae Minovici, pionier al medicinei sociale - 150 de ani de la naștere”, un produs unic dedicat lui Nicolae Minovici și familiei sale.
«Vila neodihnei» a doctorului Nicolae Minovici își redeschide colecțiile, iar prietenii îi sunt din nou aproape: Institutul Național de Medicină Legală «Dr. Mina Minovici», Institutul de Antropologie «Francisc Iosif Rainer» - Academia Română. Frații Mina și Nicolae Minovici au fost ctitori și directori ai Institutului Național de Medicină Legală, cel dintâi institut de profil proiectat (1892) la standardele cunoscute astăzi în întreaga lume. La peste o sută de ani distanță de la prima ei inaugurare, în anul 1906, vila Dr. Nicolae Minovici se înfățișează în adevărata ei spendoare. Finalizarea șantierului de consolidare, reabilitare și restaurare reprezintă unul dintre proiectele de succes finalizate de Primăria Municipiului București în ultimii ani, proiecte legate de recalibrarea culturală și turistică a Capitalei.
Dacă, în cursul anului 2017, a fost deschisă o parte din expoziția permanentă a muzeului care a cuprins capela, dormitorul, sufrageria, holul de acces de la etaj și odaia pentru musafiri de la parter, în anul 2018, începând cu data vernisajului, vizitatorii vor avea bucuria de a vedea restaurată întreaga „Vilă cu Clopoței”. Salonul și camera miresei de la etaj, precum și odaia săsească și românească de la parter au fost refăcute conform fotografiilor pe care Nicolae Minovici le-a comandat în 1935. Cele mai multe obiecte de patrimoniu au fost restaurate pentru a fi expuse publicului exact în același proiect expozițional gândit de donatorul lor în urmă cu mai bine de o sută de ani.
Expoziția tematică „Cercetarea antropologică cu instrumentele artei” etalează o selecție de desene și acuarele realizate de cinci artiști – Angela și Traian Brădean, Marius Cilievici, Aurel Nedel, Ion Sălișteanu. Grupul celor cinci a fost integrat echipelor de cercetare antropologică a câtorva sate de pe valea Bistriţei (1956-1958) aflate în perimetrul unor viitoare lacuri de acumulare și a căror populație urma să fie strămutată, precum şi a populaţiei din Comuna Drăguş, Jud. Sibiu (1964). Documentația științifică realizată cu ocazia respectivelor proiecte rămâne relevantă, inclusiv în planul imagistic al fotografiilor antropologice.
Volumul „Minovici, o sută de ani de pionierat (1850 – 1950)”, editat de Dr. Adrian Majuru, apărut la editura Muzeului Municipiului București, oferă o privire de ansamblu asupra activităților medicale, sociale și culturale ale familiei Minovici. Cu trei reprezentanți de seamă în medicina românească de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea – Mina, Nicolae și Ștefan – numele Minovicilor este legat, în mod special, de înființarea unor instituții medicale și dezvoltarea unor sisteme sanitare care au contribuit la ridicarea nivelului sănătății populației bucureștene.
„Vila Dr. Nicolae Minovici a fost numită de acesta «vila neodihnei» pentru că întotdeauna venea aici pentru a lucra la proiectele sale. Nicolae Minovici nu a locuit aici niciodată. Reședința sa se afla la Societatea «Salvarea» aflată în zona actualului Parc Izvor, Societate pe care a condus-o de la înființarea ei, în anul 1906, până în ultimul an al vieții sale, 1941. «Vila neodihnei» a fost proiectată pentru a avea un rol de reprezentare. La începutul secolului al XX-lea, Mina și Nicolae Minovici se aflau în relații de colaborare instituțională, dar și personală, cu lumea medicală europeană, iar vizitele erau constante. Pentru a completa o imagine despre România, o țară care se moderniza cu pași repezi după 1860, dar care reprezenta încă un spațiu exotic și puțin cunoscut pentru mulți dintre partenerii culturali și stiințifici din Europa, Nicolae Minovici s-a hotărât să se dedice unui proiect, care să arate în mic, în detaliu, autenticitatea țării sale. Și acest proiect a fost muzeul de artă națională găzduit într-una dintre primele clădiri ridicate în București, în stil neo-românesc, de către arhitectul Cristofi Cerchez. După 1906, toți colaboratorii externi ai lumii medicale românești au fost aduși în vizită la «vila neodihnei» pentru a cunoaște o parte din cultura României.
Pasiunea profesorului Nicolae Minovici pentru arta poporului nostru, servită de cunoaştere, de înţelegere şi de gust, s-a concretizat în „construcţia vilei cu clopoţei” de la şosea, intrată, de multe decenii, nu numai în peisajul, dar şi în legenda artistică a Capitalei noastre”, a declarat Adrian Majuru, manager al Muzeului Municipiului București, în prezentarea sa dedicată expoziției „«Vila Dr. Nicolae Minovici»: Restitutio II”.