Cadrul didactic a predat în cursul anului trecut şcolar la Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai” din Baia Mare. În urma mişcării de personal, profesoara a devenit suplinitor la Liceul Tehnologic „Traian Vuia” Tăuţii Măgherăuş, unde a apucat să predea numai câteva zile, fiind diagnosticată cu TBC. „Am primit o informare de la directorul liceului din Tăuţii Măgherăuş, prin care ni se comunică faptul că profesoara a fost internată. Domnul director a anunţat şi Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ), Direcţia de Sănătate Publică (DSP) şi Spitalul de Pneumoftiziologie. A predat o listă cu persoanele, profesori şi elevi, care au intrat în contact cu aceasta. De la „Şincai” nu am primit nicio notificare. Nu ştiu despre câte persoane este vorba”, a spus Adriana Meşter, purtătorul de cuvânt al ISJ Maramureş. Conducerea direcţiunii

Colegiului Naţional „Gheorghe Şincai” spune că profesoara a predat numai anul trecut la instituţia de învăţământ băimăreană. „Într-adevăr este suspectă de TBC o profesoară care a predat la noi anul trecut. Clasele la care a predat începând de ieri (n.red. marţi) sunt monitorizate de medicii Spitalului TBC. Li s-a făcut IDR-ul. Este vorba despre patru clase”, a spus Cristian Heuberger, directorul Colegiului Naţional „Gheorghe Şincai” Baia Mare.

Peste 140 persoane testate

Reprezentanţii Spitalului de Pneumoftiziologie Baia Mare au precizat că pacienta a fost diagnosticată cu tuberculoză la sfârşitul săptămânii trecute, iar acum este internată în spital. Aproximativ 140 de elevi au fost testaţi, pentru a depista eventualele infectări.

„Este vorba de un fost cadru didactic la “Şincai”, care a fost confirmată pozitiv cu TBC. Dânsa a predat la patru sau cinci clase şi deja am testat toţi elevi şi patru-cinci profesori. Dânsa a avut un TBC atipic, dar nu este unul exploziv, nu e cu probleme majore. A avut probleme cu pofta de mâncare, s-a prezentat la medicul de familie şi a fost trimisă la noi. Pentru a fi singuri asupra diagnosticului, am trimis probele şi la Cluj şi s-a confirmat.

Confirmarea am primit-o la sfârşitul săptămânii trecute, iar profesoara respectivă este internată la noi în spital şi răspunde foarte bine la tratament. Probabil că s-a infectat de la un copil încă nu ştim de unde, acum discutăm cu dânsa pentru a găsi sursa infecţiei. Până acum nu avem nicio suspiciune de infecţie în râdnul elevilor testaţi, dar durează un pic. Noi le-am făcut elevilor IDR-ul, acel PPD, un vaccin care se face în astfel de situaţii şi aşteptăm reacţia. Reacţia poate fi citită de medicul specialist de la noi din spital sau de medicul de familie.

Procedura clasică presupune ca la adulţi să se efectueze o radiografie, iar la copiii până în 18 ani se face acest vaccin PPD. Vaccinul se face undeva în mână şi dă o reacţie care se măsoară. Nu însemnă că dacă la reacţie este un semn, copilul are o problemă.

După aceea urmează investigaţiile ample. Noi am terminat testarea şi de mâine (n.red. azi) începem citirea respectivei analize”, a declarat ec. Alexandru Bondre, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Baia Mare.


Preluare: InfoMM.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și