Studiul, publicat în jurnalul Pediatrics, s-a bazat pe datele obţinute din 24 de state, între 2004 şi 2012. Cercetătorii au analizat în total 8.207 decese în rândul copiilor, potrivit huffingtonpost.com.

Studiul precizează că "împărţirea patului" înseamnă că "bebeluşul doarme pe aceeaşi suprafaţă cu o persoană sau un animal". Aproximativ 70% dintre bebeluşi împărţeau patul la momentul decesului, arată această nouă cercetare.

Oamenii de ştiinţă susţin că, în cazul bebeluşilor între 0 şi 4 luni, împărţirea patului este extrem de riscantă.

Pe de altă parte, în rândul bebeluşilor cu vârsta cuprinsă între 4 luni şi 1 an, cele mai mari pericole le reprezintă obiectele din spaţiul lor de dormit.

"Cu toate că întotdeauna recomandăm ca zona în care bebeluşul doarme să fie fără perne, pături, tampoane de protecţie etc., mulţi părinţi uită importanţa acestei mesaj, odată ce copilul devine mai mare", spun oamenii de ştiinţă.

Deoarece studiul nu s-a realizat pe un grup controlat, cercetătorii nu au putut determina riscul global asociat cu împărţirea patului. Cu alte cuvinte, deşi cercetătorii au stabilit o legătură între împărţirea patului şi decesul copiilor, aceştia nu au putut spune dacă un număr ridicat de bebeluşi care împart patul cu altcineva vor muri.

Mai mult decât atât, oamenii de ştiinţă nu au stabilit clar cauza şi efectul dintre mediul în care copilul doarme şi rezultatele specifice.

Potrivit specialiştilor, bebeluşii ar trebui să doarmă pe o suprafaţă rigidă în aceeaşi cameră cu părinţii lor, dar nu în acelaşi pat. Obiectele moi şi lenjeria de pat în plus ar trebui eliminate din zona de dormit, până când copilul are cel puţin un an.

Numărul de părinţi care împart patul cu copiii lor s-a dublat în ultimele două decenii, potrivit cercetătorilor.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

CJ Maramure?

Instructor auto-moto Sighet

Asociatia MUZICANDO - Sus?ine?i educa?ia prin joc!